ARHIVĂ : Evenimente
 

2025 | 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

20 Noiembrie 2011 - 26 Noiembrie 2011 :

Și în acest an, la Editura Casa Radio „marile voci dau cortina la o parte” cu prilejul marelui spectacol al cărții, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune. Noile noastre apariții editoriale – menite să restituie cele mai inspirate momente din creația radiofonică românească de ieri și de azi – vă așteaptă la standul Radio România, unde vor avea loc lansările celor mai recente titluri de carte+CD, audiobook – pe care avem bucuria și privilegiul de a le oferi tuturor categoriilor de public.
Vă invităm să descoperim împreună comorile mereu surprinzătoare ale arhivelor noastre unice!

20 Octombrie 2011 - 30 Noiembrie 2011 :

Cu ocazia jubileului M.S. Regele Mihai I, Radio România a lansat albumul "În slujba voastră în toate timpurile". Mesaje și convorbiri radiofonice ale M.S. Regele Mihai I al României (1989-2010).

30 Septembrie 2011 - 10 Octombrie 2011 :

Iubitorii poeziei lui Miron Radu Paraschivescu, de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani, sunt așteptați luni, 3 octombrie 2011, la ora 17, la Muzeul Național al Literaturii Române, la o întâlnire cu versurile poetului rostite chiar de el însuși.

16 Septembrie 2011 - 20 Septembrie 2011 :

La 130 de ani de la nașterea compozitorului, în zilele celei de-a XX-a ediții a Festivalului ce-i poartă numele, Editura „Casa Radio” vă invită să descoperiți (și să ascultați!) un ENESCU NECUNOSCUT, în albumul (carte + 2CD-uri) semnat de celebrul violonist Sherban Lupu.

Vineri, 16 septembrie, în pauza concertului ce are loc la Sala Mare a Palatului, de la ora 19,30, va avea loc prima întâlnire dintre melomani și Enescu necunoscut, prezentat chiar de autor, alături de prof.univ.dr. Grigore Constantinescu.

31 August 2011 - 25 Septembrie 2011 :

În acest septembrie jubiliar, Editura Casa Radio oferă tuturor generațiilor de iubitori ai muzicii o restituire discografică esențială: seria de 6 discuri-cronică, consacrată marilor concerte ale ediției inaugurale a Festivalului Internațional "George Enescu" din 1958.

31 Mai 2011 - 30 Iunie 2011 :

Promo "Noapte bună, copii!". Citește Alexandrina Halic

31 Mai 2011 - 30 Iunie 2011 :

Promo "Radio-Prichindel". Citește Alexandrina Halic

28 Mai 2011 :

Editura Casa Radio celebrează 130 de ani de la nașterea compozitorilor Béla Bartók (25.03.1881-26.09.1945) și George Enescu (19.08.1881-4.05.1955) printr-un dublu eveniment, editorial și concertistic, desfășurat la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2011, pe Scena Arena, pavilionul C6, sâmbătă, 28 mai, de la ora 18,30.

4 Mai 2011 - 30 Mai 2011 :

În anul UNESCO Lucian Blaga, ce marchează cinci decenii de la moartea marelui scriitor (6 mai 1961), Editura Casa Radio prezintă cea de-a doua ediție, revăzută și adăugită, a cărții audio intitulate Poeții.

1 Aprilie 2011 :

Editura Casa Radio lansează vineri, 1 aprilie, ora 19,20, în foaierul Sălii de concerte, albumul Simply Mozart by Alexandru Tomescu, un dublu CD cuprinzând concertele nr. 2, 3 , 4 și 5 pentru vioară și orchestră.

31 Martie 2011 :

Fundația Teatrul ACT organizează joi, 31 martie 2011, ora 18, la ceainăria Sala de Lectură (Calea Victoriei 126, etaj 2) un dublu eveniment:
- vernisajul expoziției de fotografie „O după-amiază cu Nichita“ și
- lansarea audiobook-ului „Albastru de Prusia: Nichita Stănescu despre scriitori și literatură“, apărut la Editura Casa Radio.

10 Martie 2011 - 11 Martie 2011 :

Gellu Naum: „...câteva din frumoasele mele poheme“
la Ceainăria Cărturești (Verona), joi seară, ora 6.30

17 Februarie 2011 - 24 Februarie 2011 :
9 Decembrie 2010 :

Editura Casa Radio vă așteaptă joi, 9 decembrie, ora 19:45, în Foaierul Central al Sălii de concerte Radio, pentru a participa la lansarea Oratoriului bizantin de Crăciun. Nașterea Domnului de Paul Constantinescu.

18 Noiembrie 2010 - 22 Noiembrie 2010 :

Ca în fiecare an, la cea mai mare sărbătoare a „cărții de învățătură“, organizată de Societatea Română de Radiodifuziune, Editura Casa Radio își reînnoiește oferta de produse multimedia, dedicate tuturor categoriilor de public și menite să restituie momente de vârf ale creației radiofonice originale de ieri și de azi.
Vă așteptăm la STANDUL RADIO ROMÂNIA, unde vor avea loc lansările celor mai recente titluri de carte, CD, audiobook, în colecții editoriale consacrate emisiunilor-vedetă ale Radioului public.

15 Octombrie 2010 :

Vecernii op.37 de Serghei Rahmaninov: "O atracție, o bucurie, un veritabil miracol…"

Corul Academic Radio și Corala bărbătească ortodoxă „Te Deum Laudamus”
Dirijor: Dan Mihai GOIA

Soliști: Gabriela POPESCU – mezzosoprană; Călin BRĂTESCU – tenor

10 Iunie 2010 :

Editura Casa Radio vă invită la Jocul de-a literatura în „Clubul șoriceilor de bibliotecă”

2 Iunie 2010 - 5 Iunie 2010 :

Editura Casa Radio la Casa Monteoru

Fragment audio: Tudor Banuș și Vasile Mureșan Murivale despre audiobook-urile Editurii Casa Radio, la prima ediție a Târgului Național al Cărții de Poezie (reportaj de Daria Ghiu).

5 Mai 2010 : ENESCU, între inedit și consacrat

GEORGE ENESCU, Vocea naturii

Orchestra Națională Radio
Dirijor: Horia Andreescu