Eveniment
EDITURA CASA RADIO SĂRBĂTOREȘTE ZIUA CĂRȚII PENTRU COPII LA GAUDEAMUS
ÎNTÂLNIRE CU RADIO-PRICHINDEL
2022-04-02
:
Editura Casa Radio participă la Târgul de Carte Gaudeamus dedicat Zilei Internaționale a cărții pentru copii, cu titlurile celor două colecții care li se adresează: Noapte bună, copii! și Radio-Prichindel.
Cu ocazia aceasta, sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 13.00, vom organiza un eveniment cu multiple oferte educative și culturale, care îi va avea în prim-plan pe elevii celor două școli partenere: Liceul Teoretic „Jean Monnet” și Școala Metropolitană ARC din București.
Invitații speciali ai evenimentului nostru vor fi actorii Ana-Maria Ivan și Vlad Benescu.
Eveniment
Sesiune de autografe Răzvan Suma la Sala Radio
2022-04-01
:
Vineri, 1 aprilie 2022, publicul bucureștean este așteptat la Sala Radio la un nou eveniment organizat de Editura Casa Radio în cadrul concertului susținut de violoncelistul Răzvan Suma – solist al Orchestrelor Radio România – alături de membrii Orchestrei Naționale Radio aflați sub conducerea dirijorului Grigor Palikarov.
Eveniment
La mulți ani, Radio România Muzical!
2022-03-25
: Pe 25 martie, de la ora 19, la Sala Radio, cu prilejul aniversării a 25 de ani de existență, Radio România Muzical oferă publicului meloman un concert extraordinar, prin calibrul muzicienilor care-l vor susține, dar și prin frumusețea repertoriului prezentat: violonistul Alexandru Tomescu și dirijorul Cristian Măcelaru – printre cei mai consacrați și apreciați muzicieni români la nivel internațional, dar și foarte apropiați colaboratori ai Radio România Muzical – alături de Orchestra Națională Radio, vor interpreta Concertul nr. 2 de Serghei Prokofiev, iar în a doua parte a serii va fi prezentată celebra Simfonie a V-a de Gustav Mahler.
La finalul concertului, Editura Casa Radio va lansa – cu public! – trei albume apărute în colecția „Radio România Muzical”: „Alexandru Tomescu – Concerto. Mozart, Saint-Saëns, Dvoűák”, „Cristian Măcelaru, Orchestra Națională Radio. Ceaikovski, Dvoűák” și „Romanian Chamber Orchestra, Cristian Măcelaru. Schubert, Dvoűák”. Evenimentul, la care vor participa violonistul Alexandru Tomescu și dirijorul Cristian Măcelaru, se va desfășura în foaierul central al Sălii de concerte Radio și se va încheia cu o sesiune de autografe.