Catalog : 524 ADD
Nr. discuri : 1
Durată CD : 68:56
Anul apariției : 2022
Stoc :
DA
35.00 RON
Descriere
Cronici
„Un glas limpede, frumos timbrat, expresiv și nespus de mlădios; un neprețuit tezaur folcloric regional, de cea mai autentică speță, primenit fără contenire într-un neistovit proces de creație; un fermecător stil de interpretare, în care formele ancestrale ale tradiției sunt mereu înnoite printr-o fericită sensibilitate, filtrate prin profunda trăire interioară a unei puternice personalități artistice, care dăltuiește cu pătrundere, migală și gingășie fiecare întorsătură melodică, fiecare vorbă”. Astfel o caracteriza folcloristul Tiberiu Alexandru pe Maria Lătărețu în necrologul pe care l-a dedicat în urmă cu cinci decenii, la moartea interpretei (Maria Lătărețu, 1911-1972, în „Revista de Etnografie și Folclor”, tom. 18, nr. 2, p. 135, București, 1973).
Considerată drept „cea mai strălucită exponentă a minunatului folclor din Oltenia subcarpatică” (Idem), alintată de popor cu supranumele „Privighetoarea Gorjului”, după ce fusese numită de Constantin Brăiloiu „Perla Gorjului”, Maria Lătărețu și-a legat destinul său artistic de întâlnirea providențială pe care a avut-o în anul 1935, la Târgu Jiu, cu acest etnomuzicolog român, care se afla, pe atunci, însoțit de colaboratorii săi apropiați Mihai Pop și Harry Brauner, într-una dintre campaniile de culegere a folclorului gorjenesc. În acel moment al vieții sale, Maria Lătărețu („Marița”) își îmbogățise repertoriul și experiența, cântând (vocal și la chitara „cobzită”, instrument muzical propriu Gorjului) împreună cu taraful condus de soțul său, Mihai Lătărețu („Tică”).” – Etnomuzicolog Dr. Constantin Secară
(Extrase din prezentarea albumului)
Maria Lataretu, Mai ții minte, măi dragă Mărie
#
Titlu
Interpret
Compozitor/Textier
Durată
Ascultă :
1
Mai ții minte, măi dragă Mărie (cântec modern în ritm de horă)
00:03:25
2
Se ceartă bradul cu plopul (sârbă)
00:00:00
3
Cântec lung din Gorj („Mă uitai spre răsărit” – doină)
00:04:15
4
Afară plouă și tună (horă)
00:03:09
5
Cireșule, frunză rară (sârbă)
00:03:28
6
Mi-a venit dor să mă duc (horă de mână)
00:03:30
7
Gilortule, apă bună (sârbă)
00:02:11
8
Mă uitai pe vale-n luncă (horă boierească)
00:03:16
9
Nu vine neica, nu vine (sârbă)
00:03:43
10
Trecui aseară pe lună (horă de mână)
00:02:54
11
Mândra mea, sprâncene multe (sârbă)
00:03:24
12
Ce folos de-așa câmpie (cântec doinit)
00:05:01
13
Ca Gheorghe băiat, mai rar (sârbă)
00:02:32
14
Radu mamii, Radule (cântec modern)
00:02:48
15
La Tismana-ntr-o grădină (sârbă)
00:02:38
16
Cântă păsările-n luncă (cântec în ritm de horă)
00:03:20
17
Mă culcai în grădiniță (sârbă)
00:03:10
18
Sus în deal, pe poieniță (cântec doinit)
00:04:33
19
Vine neica să mă vadă (sârbă)
00:04:34
20
Măicuță, să nu mă dai (cântec în ritm de horă)
00:04:01
Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijori: Victor Predescu (1, 2, 4, 7, 8, 10, 13, 18), Radu Voinescu (5, 6, 9), Nicu Stănescu (11, 12);
Orchestra „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor: Ionel Budișteanu (3);
Taraful Gorjului, dirijor: Nicu Novac (14-17, 19, 20).
Înregistrări Radio România realizate pe bandă magnetică între anii 1950-1970.
Selecția pieselor: Teodor Isaru