ARHIVĂ : Evenimente
 

2025 | 2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

25 Mai 2017 - 30 Mai 2017 :

Copii, vreți să ascultați și să desenați o poveste? Veniți cu părinți, bunici, frați și prieteni joi, 25 mai 2017, de la ora 12.30, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017, în spațiul dedicat copiilor (Bookfest Junior, Pavilionul C1, etaj), la o întâlnire cu multe personaje de poveste!

La Casa Radio fiecare erou are amprenta lui sonoră! Vom pleca pe urmele acestor eroi, le vom da viață! Prin ilustrații de carte, benzi desenate, păpuși. Prin joc și joacă. Alături de noi, îndrăgita vedetă de teatru Alexandrina Halic, însoțită de tinerii actori de la Teatrul Țăndărică: Ana Maria Bălescu, Cristina Țane și Robert Trifan și de artiștii plastici Cristiana Radu și Alexandru Ciubotariu aka Pisica Pătrată vă invită să dați frâu liber imaginației.

19 Aprilie 2017 - 20 Aprilie 2017 :

Editura Casa Radio rememorează albumele muzicale ce-l au ca protagonist pe pianistul Horia Mihail, cu ocazia recitalului pe care artistul îl va susține la Sala Radio, miercuri, 19 aprilie, de la ora 19.00, un recital marca Pianul călător, desfășurat sub semnul „Valsului”.

Astfel, la finalul serii, Horia Mihail își continuă întâlnirea sa cu publicul și în foaierul central al sălii de concerte, pentru a acorda o sesiune de autografe pe compact-discurile sale editate în ultimii ani la Editura Casa Radio.

12 Aprilie 2017 - 13 Aprilie 2017 :

Arta violonistică este un important numitor comun în familia Croitoru. Astfel, tatăl, Gabriel, și fiica, Simina, vor apare împreună pe scena Sălii Radio, în concertul susținut miercuri, 12 aprilie, de la ora 19.00, alături de Orchestra de Cameră Radio dirijată de Gian Luigi Zampieri.

Cu această ocazie, Gabriel Croitoru și Simina Croitoru vor acorda publicului, la finalul concertului, în foaierul central, o sesiune de autografe pe albumele realizate de artiști la Editura Casa Radio.
28 Martie 2017 - 29 Martie 2017 :

Editura Casa Radio readuce în atenția publicului, în data de 28 martie, compact-discul intitulat Cvintete cu pian – Schumann, Enescu, apărut pe piață în primăvara anului 2016. Evenimentul este ocazionat de recitalul susținut de pianiștii Valentin Gheorghiu și Roxana Gheorghiu începând cu ora 19 la Sala Radio, prezentarea albumului fiind făcută de muzicologul Grigore Constantinescu în pauza recitalului, în foaierul central al sălii de concerte.

27 Martie 2017 - 31 Decembrie 2017 :

Editura Casa Radio vă invită, la orice oră din zi și din noapte, să (re)descoperiți Teatrul Radiofonic și vocile de geniu atât ale unor mari dramaturgi ai lumii, cât și ale unor mari actori și regizori ai scenei românești.
Vă propunem reduceri de peste 50 la sută la audiobook-urile de teatru radiofonic și poezie.

7 Martie 2017 - 8 Martie 2017 :

Editura Casa Radio vă invită marți, 7 martie, de la orele 18.00, la Ceainăria Cărturești din Strada Pictor Arthur Verona 13-15 din București, la o dezbatere și audiție specială marca Radio România, prilejuită de apariția audiobook-ului Din cauzele crizei sufletești de azi. 26 de conferințe radiofonice susținute de Alice Voinescu între 1933 și 1943.
Despre personalitatea lui Alice Voinescu și rolul acesteia în conturarea unui discurs feminist, despre actualitatea unor asemenea conferințe radiofonice și despre audiobook-ul apărut la Editura Casa Radio vor vorbi Cristina Deleanu, Doina Mândru, Cristina Voinea, Theodor Paleologu și Andrei Cornea.

12 Ianuarie 2017 - 13 Ianuarie 2017 : Cercul Militar Național organizează joi, 12 ianuarie, de la ora 15.00, un eveniment dedicat celebrării Zilei Culturii Naționale. Cu acest prilej va fi prezentat publicului unul dintre cele mai semnificative demersuri artistice realizate de către actorul care dă și numele sălii de spectacole din cadrul instituției, și anume Eusebiu Ștefănescu. Este vorba despre eseul poetic Visători la steaua singurătății care va fi prezentat în dublă ipostază: pe suport video – film realizat de ABI-Fundație, cu fonduri AFCN, în anul 2014, regia Pascal Ilie Virgil, în incinta fostului Muzeu Național al Literaturii Române –, și pe alt suport, audiobook realizat de Editura Casa Radio în 2016 – un document unic ce conține imprimarea specială pe care Eusebiu Ștefănescu, împreună cu fiul său, Ion Bogdan Ștefănescu, au realizat-o la Radio România, cu câteva luni înainte ca marele actor să se stingă din viață.
16 Noiembrie 2016 - 20 Noiembrie 2016 :

Sub deviza „Marile voci dau cortina la o parte”, Editura Casa Radio vă invită să îi fiți alături, la cea de-a XXIII-a ediție a Târgului Internațional de carte Gaudeamus, în perioada 16-20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Fiecare voce de la Casa Radio aduce cu ea o lume, de la cea a copilăriei, la cea a marilor autori interbelici exemplar legați de lumea și destinele radioului românesc, ori la cea a scriitorilor contemporani la radio, ori imensa lume a marilor maeștri ai muzicii clasice.

2 Noiembrie 2016 - 4 Noiembrie 2016 :

Radio România și Editura Casa Radio vă invită miercuri, 2 noiembrie, de la ora 19.00, la concert și la o lansare specială. Recitalul Flautul fermecat. Clasic VIP, cu Ion Bogdan Ștefănescu și Horia Mihail, va fi urmat în pauza concertului, în foaierul Sălii Radio, de lansarea audiobook-ului Visători la steaua singurătății. Un eseu poetic și muzical realizat de regretatul Eusebiu Ștefănescu, alături de fiul său, Ion Bogdan, după versuri de Mihai Eminescu și Nichita Stănescu. Poezie, flaut și o voce de neegalat, într-o creație absolut originală – așa poate fi descris în puține cuvinte acest audiobook în care muzica fuzionează perfect cu poezia și cu mărturisirile autentice despre poezie. Înregistrarea a avut loc în decembrie 2013 în studiourile Radio România.

15 Octombrie 2016 - 25 Octombrie 2016 :

Sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 17.30, publicul bucureștean are ocazia de a se reîntâlni cu membrii ansamblului instrumental Imago Mundi, la Universitatea Națională de Muzică. Concertul se desfășoară în cadrul Turneului național „Isvor. George Enescu – Rapsodiile Române vs. Muzică tradițională și folclor urban”, acesta fiind și titlul compact-discului realizat anul acesta la Editura Casa Radio și prezentat publicului cu această ocazie.

11 Octombrie 2016 - 12 Octombrie 2016 :

Marți, 11 octombrie 2016, ora 19.00, Stagiunea de Jazz va marca deschiderea celui de-al VII-lea sezon de la Teatrul Act printr-un triplu eveniment: lansarea primului compact disc cu înregistrări din istoria celor șase ani ai stagiunii, concert, precum și o sesiune de autografe pe care artiștii o vor acorda la final.

20 Septembrie 2016 - 21 Septembrie 2016 :

ArgEnTango – un proiect unic în România – a însemnat săli arhipline cu ocazia fiecărui concert susținut în diferite orașe ale țării în anul 2016. Editura Casa Radio a înregistrat concertul Live la Sala Radio, pentru a-l face accesibil publicului larg și în afara sălilor de concert, iar pe 20 septembrie, la ora 19, lansează CD-ul! Odată cu acest eveniment, va avea loc un nou concert, programat la cererea publicului la Sala Radio. Concertul se va încheia cu o sesiune de autografe.

1 Iunie 2016 - 5 Iunie 2016 :

Între 1 și 5 iunie, Editura Casa Radio vă așteaptă la standul său din cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2016, ediția a XI-a, cu noi apariții în colecții deja consacrate, care pun în valoare mari voci ale culturii române.

26 Mai 2016 - 27 Mai 2016 :

Editura Casa Radio vă invită joi, 26 mai, de la ora 19.30, în foaierul Teatrului de Comedie (Strada Sf. Dumitru nr. 2), cu ocazia Festivalului Comediei Românești, București, ediția a XIV-a, la o întâlnire cu marii creatori ai umorului românesc: Constantin Tănase și Grigore Vasiliu-Birlic.

6 Mai 2016 :

Între 5 și 7 mai Editura Casa Radio se află la Sighișoara, alături de unul dintre autorii săi, Florin Iaru. Turnirul Scriitorilor. Scriitorii în Cetate, aflat la cea de-a treia ediție, este un eveniment literar care reunește numeroase voci literare ale momentului.

Vineri, 6 mai, între orele 12.30 și 13.20, în Sala de Conferințe a Hotelului Binder Bubi din Sighișoara, are loc lansarea audiobook-ului 18+. Povestiri alese și citite de autor de Florin Iaru, un audiobook apărut la sfârșitul anului 2015 la Editura Casa Radio, în Colecția „Lecturi pe întuneric”.

18 Aprilie 2016 :

Luni, 18 aprilie, Radio România propune publicului o seară specială, live cu Luiza Zan și Big Band-ul Radio condus de Ionel Tudor: un concert de jazz de la ora 19.00 la Sala Radio, urmat de o sesiune de autografe cu ocazia apariției, la Editura Casa Radio, a compact-discului intitulat „Luiza Zan și Big Band-ul Radio, LIVE!“.

10 Martie 2016 :

Editura Casa Radio vă invită joi, 10 martie, la ora 18.30, la o audiție specială din „Biblioteca de Poezie Românească”, prilejuită de lansarea unei noi cărți sonore: Oamenii de Ion Caraion. Evenimentul va avea loc la Ceainăria Cărturești Verona (Str. Arthur Verona nr. 13-15, București), în prezența criticului și teoreticianului literar Carmen Mușat, a scriitorului și a criticului și istoricului literar George Neagoe.

22 Februarie 2016 - 26 Februarie 2016 :

Restul este dragoste – un proiect Radio România Cultural și Editura Casa Radio, între 22-26 februarie, în cadrul emisiunii Dimineața crossover (între orele 9 și 9.55), moderată de Maria Balabaș. Participă Daria Ghiu, redactor Editura Casa Radio și critic de artă.

10 Februarie 2016 :

Pe 10 februarie 2016, Mariana Marin ar fi împlinit 60 de ani.

miercuri seara, de la ora 20, la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6, sect. 2, București). Vom citi din Zestrea de aur (Editura MLR, 2002), ultima carte pe care Madi a apucat să o vadă, și care conține toată poezia pe care a scris-o, și din O singurătate feroce (Tracus Arte, 2015), prima antologie apărută postum, și îi vom asculta glasul în înregistrările de pe audiobook-ul Scrisoare deschisă (Editura Casa Radio, 2014).

6 Februarie 2016 - 16 Februarie 2016 :

Recenta apariție a albumului aniversar „Sibelius 150. Interpretări alese din Arhiva Radio România”, în colecția „Maestro” a Editurii Casa Radio prilejuiește o sesiune de autografe oferite de cei doi mari artiști români: violonistul Gabriel Croitoru și dirijorul Horia Andreescu, a căror interpretare îl omagiază pe compozitorul emblematic al Finlandei.

Cei doi maeștri vor da autografe pe albumul Sibelius 150 în foaierul Ateneului Român, sâmbătă, 6 februarie, la finalul concertului desfășurat începând cu ora 19, sub genericul Stagiunea Regală.