Evenimente
 
17 Februarie 2023 , ora 19:00:00
Sala Radio
Participa : percuționistul-compozitor Alexandru Anastasiu și dirijorul David Crescenzi
 
Eveniment
Multimedia
 

Voci impresionante, costume flamboaiante, decoruri grandioase, o muzică plină de emoție și o poveste fascinantă bazată pe dragoste/crime/trădări, toate acestea compun universul unei reprezentații de operă, cea mai complexă formă de spectacol, care îmbină toate cele 7 arte. Vineri, 17 februarie 2023 (19.00), la Sala Radio vor răsuna câteva dintre cele mai frumoase fragmente din teatrul liric, selecțiuni și coruri celebre semnate de „titanii” genului, ca VERDI, ROSSINI, DONIZETTI, BELLINI, MASCAGNI ș.a., din opere precum Nabucco, Il Trovatore (Trubadurul), Aida, Cavalleria Rusticana, Norma, Don Pasquale etc.

Evenimentul va fi prezentat de două dintre ansamblurile Radio România: ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU).
Întregul eveniment se va derula sub bagheta dirijorului italian DAVID CRESCENZI, care este în prezent director artistic al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

La finalul concertului, Editura Casa Radio invită publicul în foaierul central al Sălii Radio pentru o sesiune de autografe oferită de percuționistul-compozitor Alexandru Anastasiu și dirijorul David Crescenzi, pe albumul apărut la Editura Casa Radio sub titulatura „Alexandru Anastasiu – The Seasons, Orchestra Națională Radio, dirijor David Crescenzi”.

Pianist, dirijor de orchestră și de cor, David Crescenzi a început să studieze la Conservatorul din Pesaro, specializându-se ulterior în instrumente de orchestră, pian, muzică corală și dirijat coral. Printre realizările sale semnificative amintim colaborarea cu Teatrul Operei din Cairo, Egipt, în calitate de dirijor invitat (1998 – 2003). La Doha, în Qatar, a dirijat de trei ori: în anul 2002, opera Aida de Verdi, în anul 2003, Ibn Sina de Michiel Borstlap, iar în anul 2005, Aspire de David Krane, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice Asiatice.
Din septembrie 2014 a fost numit director artistic și dirijor principal al Operei din Cairo. În 2007 a participat cu Opera Națională Română din Timișoara la Festivalul Internațional George Enescu. În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania și Franța cu Bergische Symphoniker, în același an a colaborat cu Opera din Rio de Janeiro și a fost dirijor al Festivalului de la Solothurn – Elveția. A ocupat poziția de dirijor invitat al Operei din Düsseldorf (Germania).

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro - secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Albumul (CD) „Alexandru Anastasiu – The Seasons, Orchestra Națională Radio, dirijor David Crescenzi” este disponibil la librăria Editurii Casa Radio și prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție.

Arhiva evenimente