Evenimente
 
16 Noiembrie 2016 - 20 Noiembrie 2016
Complexul Expozițional Romexpo, STANDUL RADIO ROMÂNIA – nivel +4.50, stand 244
Participa : Alexandrina Halic, Ioana Nicolaie, Carmen Acsinte, Alexandru Ciubotariu, Cristina Deleanu, Doina Mândru, Andrei Cornea, Valeriu Râpeanu
 
Eveniment
Multimedia
 

Sub deviza „Marile voci dau cortina la o parte”, Editura Casa Radio vă invită să îi fiți alături, la cea de-a XXIII-a ediție a Târgului Internațional de carte Gaudeamus, în perioada 16-20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Fiecare voce de la Casa Radio aduce cu ea o lume, de la cea a copilăriei, la cea a marilor autori interbelici exemplar legați de lumea și destinele radioului românesc, ori la cea a scriitorilor contemporani la radio, ori imensa lume a marilor maeștri ai muzicii clasice.

În Colecția Biblioteca Radio, vă propunem un nou audiobook (carte+CD): Alice Voinescu, Din cauzele crizei sufletești de azi. Conferințe la Radio (1933-1943) . Prima femeie doctor în filosofie din România, excepțională profesoară de estetică și istoria dramaturgiei, îndrumătoare spirituală la Asociația Creștină a Femeilor, Alice Voinescu reprezintă o voce actuală și hiperlucidă. Publicarea conferințelor susținute de Alice Voinescu în fața microfonului constituie o valoroasă recuperare a unui efort intelectual și larg pedagogic datorat uneia dintre cele mai luminate minți ale României din prima jumătate a veacului XX. În aceeași măsură, conferințele susținute de Alice Voinescu, alături de acelea ale lui Nicolae Iorga, Tudor Vianu și alții, demonstrează înaltul nivel intelectual al emisiunilor Radioului, din care amintim „Universitatea Radio”, „Ora femeii”, „Ora tineretului”, „Viața culturală străină”. Cartea beneficiază de un cuvânt-înainte de Doina Mândru, o prezentare de Alexandru Paleologu (1970) și o postfață de Theodor Paleologu. “Niciodată nimic pedant la ea, nimic pretențios, chiar când vorbea de Kant sau de Platon. Era totdeauna convinsă că poate la rândul ei învăța ceva și de la un tânăr, și de la un om simplu, și avea o nesfârșită putere de a se mira, de a se indigna, de a compătimi, de a admira.”, scria Alexandru Paleologu.

Editura Casa Radio vă așteaptă cu o nouă apariție și în colecția de audiobook-uri Fonoteca de Aur. Seria „Spectacolul poeziei”: Visători la steaua singurătății. Un eseu poetic și muzical realizat de regretatul Eusebiu Ștefănescu, alături de fiul său, Ion Bogdan Ștefănescu, după versuri de Mihai Eminescu și Nichita Stănescu. Poezie, flaut și o voce de neegalat, într-o creație absolut originală.

Vă invităm, de asemenea, să fiți cu ochii și pe noile noastre audiobook-uri din colecțiile consacrate publicului tânăr, Radio-Prichindel și Noapte bună, copii! . Benzi desenate, ilustrații de carte originale, montări radiofonice dedicate copiilor.
Semnalăm și numeroase noi CD-uri în colecțiile muzicale Maestro, Lada de zestre, Profil interpretativ, Jazz forum. Câteva titluri: Cvintete cu pian. Schumann, Enescu. Cvartetul Voces, Valentin Gheorghiu, Ștefan Gheorghiu, George Nicolescu, Valeriu Pitulac, Aurel Niculescu, Imago Mundi.Isvor. George Enescu (Rapsodiile Române vs. muzică traditională si folclor urban), Mihaela Ursuleasa, Mozart, Beethoven, Constantinescu. Interpretări din Arhiva Radio România, Stagiunea de Jazz, Live Sessions, Luiza Zan, Live!.

Găsiți mai jos programul de lansări al Editurii Casa Radio, la STANDUL RADIO ROMÂNIA – nivel +4.50, stand 244.

Vineri, 18.XI.2016

STAND RADIO ROMÂNIA

ora 13,30

Banda desenată, ilustrația de carte, piesa radiofonică – lecturi pentru copii: noutăți în colecțiile Radio-Prichindel și Noapte bună, copii!

Invitați: Alexandrina Halic, Ioana Nicolaie, Carmen Acsinte, Alexandru Ciubotariu

Sâmbătă, 19.XI.2016

STAND RADIO ROMÂNIA

ora 13,00

Lansarea audiobook-ului Alice Voinescu, Din cauzele crizei sufletești de azi. Conferințe la Radio (1933-1943)

Invitați: Cristina Deleanu, Doina Mândru, Andrei Cornea, Valeriu Râpeanu

Arhiva evenimente