Cronici
 
Cronică
Multimedia
 
Luminița Corneanu :

Leonid Dimov, 7 poeme rostite la radio, ilustrate de Constantin Popovici,
cuvânt înainte de Ion Bogdan Lefter, Seria „Colecționarul de voci”, București, Editura „Casa Radio”, 2011

Chiar fără să conțină poeme inedite, volumul editat de Casa Radio este un eveniment editorial. Redactorii editurii au găsit în arhiva radioului public înregistrări din anii 1968-1970, șapte poeme recitate de Dimov plus un interviu luat de Ion Drăgănoiu. Nu e vorba de volumul 7 poeme din 1968, ci de alte texte, publicate în volumele Carte de vise (1969) și Eleusis (1970): Vis cu deviscerații, Într-un orășel de munte, Vis cu cai, Vis cu bufon, Sinestezii, Vis cu leneș, Perspectivă. Volumul cuprinde textele poemelor, ilustrații de Constantin Popovici (gen colaj, diferite substanțial de desenele lui Florin Pucă, ilustratorul volumelor antume ale lui Dimov) și un CD cu înregistrările.

Spun că avem de-a face cu un eveniment editorial în primul rând, pentru că sunt înregistrări de arhivă, iar în al doilea rând, pentru că sunt rare: acestea sunt singurele șapte poeme recitate de poet care s-au găsit în arhiva radio. Dar nu doar de valoarea documentară este vorba. Dimov își recită poemele pe un ton incantatoriu, care adaugă valoare muzicalității oricum deosebite a poeziei sale. Să luăm un singur fragment, ilustrativ pentru sonoritatea poeziei dimoviene, din poemul Perspectivă: „Se-așterne-n necuprins salon deșert,/ Tăcerea crustaceilor la fiert,/ Și încă asfințește-a nemurire/ O veghe de uleiuri în clondire.// Mai dă-mi un pic din gingașul aspic,/ Trandafiriu, de cangur inamic/ Și nu mă părăsi, vom bea-n tăcere/ Spirtoase de smarald din compotiere.// Senil cleștar al cupelor ciocnite/ Va născoci-n plafoane stalactite/ Prin sicomorul vinelor, un puls/ Iridii va purta, de dangăt muls.” Dimov recită ca un adevărat actor: lungește vocalele, accentuează „r”-urile din primul vers, apasă pe „în”-ul în „încă”, face pauză după „pic” și „aspic”, rostește repede și scurt, pe un ton îngrijorat: „Și nu mă părăsi!”. Lectura lui Dimov din propria poezie e un adevărat spectacol. O lectură cu adevărat revelatorie. Cuvintele rostite de poet îți aduc lucrurile în fața ochilor, în concretețea lor fizică. Cum nu cred să se mai fi scris în această pagină despre o carte audio, îi rog pe adversarii tehnologiei să nu se grăbească a dezavua audiobook-ul ca idee în sine. În primul rând că, pentru omul grăbit al mileniului trei, el este un bun mijloc de a gusta un act cultural în condiții altminteri defavorabile acestuia – în mașină, de exemplu. Apoi, în anumite cazuri, lectura unui profesionist, a unui actor, poate îmbogăți textul: dau ca exemplu aici audiobookul Micul prinț de Antoine de Saint-Exupery, realizat cu câțiva ani în urmă de Editura RAO, în lectura comprehensivă și empatică a lui Florian Pittiș. Lectura de autor, pe de altă parte, nu totdeauna este o idee fericită. În cazul de față, este. Chiar prin selecția textelor, acest audiobook poate reprezenta pentru cititorul nefamiliarizat cu Dimov calea de acces spre fascinanta lume onirică, intens populată de ființe, lucruri și senzații stranii, a poeziei dimoviene. Poemele sună cu totul subjugant. Cu excepția celui din care am citat, toate celelalte șase poeme sunt epice. Sunt, practic, șase povești onirice, un decupaj care, întâmplător (poetul a mai publicat nouă volume după cele din care fac parte aceste poeme) și din fericire, este reprezentativ pentru ansamblul operei dimoviene.

Poemul Într-un orășel de munte este, el singur, un distilat de poetică dimoviană. Un eu straniu și imprecis face o călătorie într-un orășel cu inși ciudați („gravi locuitori și locuitoare/ Sărind fără rost în trei picioare”), aflat într-o lume „despre care știam/ Că există, dar nu credeam”; călătoria, ca în toată poezia dimoviană, are semnificații existențiale: „Macazele trosniră în sfârșit neplăcut/ Și ne-am oprit în plin trecut”. Finalul dizolvă identitatea eului și rămâne deschis: „Iar eu, în hainele mele de dimie,/ Am devenit o pată fumurie,/ Apoi o egretă plutind în jos pe scară,/ Apoi un fel de întunecare ușoară,/ Alergând Ușor, alergând bezmetic/ Pe drumul tăiat în lut roșietic/ Cu floreta la șold, să nu pierd diligența/ Spre hanul străvechi, din cleștar de Maiența.” Pură poezie: un text cu sonorități seducătoare și care invită la meditație.

Fragmentul de interviu acordat lui Ion Drăgănoiu și prefața lui Ion Bogdan Lefter aduc cititorului lămuriri cu privire la poetica onirică și la locul lui Dimov în lumea literară a epocii sale. În totul, o apariție editorială de neratat.

2012-04-10 (România Literară, nr. 13/2012)