Evenimente
 
17 Septembrie 2023 , ora 00:00:12
Sala Radio
Participa : pianistul Florian Mitrea
 
Eveniment
Multimedia
 

Festivalul Internațional „George Enescu” continuă, iar Editura Casa Radio însoțește diversele concerte întâmpinând publicul cu albumele sale. O astfel de ocazie este și evenimentul ce se va desfășura duminică, 17 septembrie, începând cu ora 13.00 la Sala Radio din capitală: la finalul concertului ce-l va avea ca solist pe Florian Mitrea, tânărul pianist român stabilit în Anglia va oferi publicului, în Foaierul central al Sălii de concerte, o sesiune de autografe pe albumul său apărut anul trecut la Editura Casa Radio sub titulatura „Beethoven – Unending. Florian Mitrea – piano”.

Tânărul pianist este dublu laureat la Concursurile Internaționale de Pian de la München (ARD 2014), Hamamatsu (2015) și Glasgow (2017). Lista de distincții continuă cu premii la Harbin în China și la Festivalul-Concurs de pian de la New York, în virtutea căruia a susținut recitalul său de debut la Carnegie Hall. În Marea Britanie, Florian a concertat în săli ca Usher Hall – Edinburgh, Royal Concert Hall – Glasgow, Bridgewater Hall – Manchester, King’s Place și St Martin-in-the-Fields – Londra. A imprimat sau transmis în direct pentru societăți de radiodifuziune diverse, printre care BBC, Südwest Rundfunk, Bayerischer Rundfunk, Radio France Musique, Radio Télévision Suisse și Radio România Muzical.

După studiile urmate la Liceul de Muzică „George Enescu” din București, a fost mai apoi bursier la Royal Academy of Music – Londra, de unde a absolvit cu cele mai înalte distincții și unde este acum profesor de pian și muzică de cameră.

Pianistul Florian Mitrea se încadrează firesc în motto-ul ediției din acest an a Festivalului „George Enescu” prin modul în care concepe muzica, inclusiv în descrierea albumului său de debut la Editura Casa Radio, dedicat creației beethoveniene:

De ce Beethoven? Poate pentru că Beethoven este unul dintre acei creatori cu credință, atât în artă, cât și în starea de dincolo de artă, în transcendență, starea care nu poate fi explicată prin cuvinte, dar care poate fi trăită. Sunt adesea surprins de faptul că Beethoven este dat ca un exemplu al conservatorismului, când de fapt era un deschizător de drumuri, un neîntrecut explorator, mereu în căutarea esenței transcendentale a artei.

Titlul albumului este împrumutat de la E.T.A. Hoffmann care, într-o recenzie din 1810, vorbește despre „dorul nemărginit” („unendlich”) pe care-l stârnește muzica lui Beethoven. Calitatea nemărginită, infinită a muzicii lui Beethoven îl transformă într-un simbol fără de timp și fără de frontiere al civilizației și spiritualității umane.

Mai multe detalii despre album, la www.edituracasaradio.ro

Arhiva evenimente