Evenimente
 
8 Martie 2020 , ora 19:00:00
Casa Artelor „Dinu Lipatti“
Participa : Excelențele Lor, ambasadorii dr. Simona Ioan-Corlan, dr. Călin Fabian, Petru Petra și Neagu Udroiu; pianista ILINCA DUMITRESCU. Amfitrion: Alice Barb, director al Casei Artelor „Dinu Lipatti”
 
Eveniment
Multimedia
 

În consonanță cu spiritul sărbătorilor ce marchează revenirea primăverii, Editura Casa Radio vă invită, duminică, 8 martie 2020, începând cu ora 19.00, la un eveniment muzical excepțional realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București la Casa Artelor „Dinu Lipatti“: lansarea albumului „ILINCA DUMITRESCU – RECITAL DE PIAN“.
Albumul, apărut în colecția Maestro a Editurii Casa Radio, cuprinde înregistrările din Fonoteca Radio România ale unor creații emblematice din repertoriul pianistic romantic, semnate de Robert Schumann, Franz Liszt, Aleksandr Skriabin și Serghei Rahmaninov, în interpretarea inconfundabilă a prestigioasei pianiste Ilinca Dumitrescu.

Spectatorii prezenți la evenimentul de lansare de la Casa Artelor „Dinu Lipatti“ (bdul. Lascăr Catargiu, nr. 12) vor avea ocazia de a o asculta pe reputata pianistă interpretând compoziții romantice dedicate primăverii, într-un recital de virtuozitate în care se vor regăsi compozitori îndrăgiți: Schumann, Chopin, Ceaikovski, Skriabin, Lipatti, Grieg, Rahmaninov ș.a.
La finalul recitalului, protagonista serii va acorda autografe pe albumul lansat.

La seara muzicală desfășurată în data de 8 martie 2020, alături de pianista Ilinca Dumitrescu și regizoarea Alice Barb, directoare a Casei Artelor „Dinu Lipatti”, vor participa, în calitate de invitați speciali, Excelențele Lor, ambasadorii dr. Simona Ioan-Corlan, dr. Călin Fabian, Petru Petra și Neagu Udroiu.


Nume de marcă al artei interpretative românești, personalitate artistică de anvergură internațională, pianista Ilinca Dumitrescu a concertat în orașe de pe 5 continente, 46 de țări, 39 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. Activitatea sa artistică se desfășoară în varii domenii: pe lângă aceea de pianistă concertistă (în 1980 devine solistă concertistă de stat), este și muzicolog (obține titlul de Doctor la Universitatea Națională de Muzică București cu calificativul maxim summa cum laude), pedagog (a predat cursuri de măiestrie în Cehia – 1991-1997 – Festivalul Internațional al Boemiei de Sud patronat de Lord Yehudi Menuhin, S.U.A., Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaysia, Peru), muzeolog (între anii 1994-2006 a fost director al Muzeului Național George Enescu din București), realizator și producător TV al emisiunii Ilinca Dumitrescu și invitații săi (postul de televiziune România de Mâine, unde a și condus Departamentul Muzical aproape un deceniu).

Artista deține o discografie semnificativă, discul său 14 Sonate de Domenico Scarlatti fiind selecționat în 1986 de către International Record Critics Award, reunit la New York, printre cele mai bune albume ale anului, stând alături de cele ale unor Emil Gilels, Radu Lupu sau Murray Perahia.

Face parte frecvent din juriile internaționale ale unor concursuri de pian sau alte domenii muzicale. A participat la diverse și prestigioase festivaluri internaționale, unele patronate de Lord Yehudi Menuhin. Îi sunt dedicate multe lucrări pentru pian și a realizat numeroase prime audiții.

Ilinca Dumitrescu este deținătoarea celor mai importante premii naționale (Premiul Academiei Române – 1995, Premiul Institutului Cultural Român – 2003, Premiul Radio România Cultural – 2005 etc.), dar și a multor distincții internaționale (printre care Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana – 2005, acordată de către Președintele Republicii Italiene, și Chevalier de l'Ordre des Arts et Lettres – 2012, din partea Guvernului francez). În anul 2013, Ilinca Dumitrescu a primit Premiul Forumului Muzical Român pentru întreaga activitate, după o prestigioasă carieră artistică desfășurată de-a lungul a cinci decenii.


Albumul „ILINCA DUMITRESCU – PIANO RECITAL. Early Recordings” este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temișana nr. 31, București, sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție, incluzând librăriile Humanitas și Cărturești.

Arhiva evenimente