Evenimente
 
6 Februarie 2020 , ora 19:00:00
Sala Radio
Participa : Alexandru Anastasiu
 
Eveniment
Multimedia
 

Unul dintre cei mai apreciați percuționiști români, inițiator și co-organizator al primului Festival Internațional de Vibrafon din lume, ALEXANDRU ANASTASIU aniversează 15 ani de activitate artistică, eveniment marcat printr-un turneu național în 7 orașe din România. Începând din 2013, prestigioasa firmă Mike Balter din Statele Unite creează modelul de baghete purtând semnătura “Alexandru Anastasiu”. Joi, 6 februarie (19.00) va avea loc la Sala Radio recitalul din cadrul turneului ”Power Vibes - Alexandru Anastasiu și Icon Arts Ensemble”, un adevărat regal al instrumentelor de percuție.

Format din Alexandru Anastasiu, Sara Merișcă, Tudor Ciobanu, Patricia Niculae și Cosmin Dumitriu, ”Power Vibes” este un proiect inedit. Conceptul proiectului îi aparține lui Alexandru Anastasiu și la baza lui a stat dorința de a forma un ansamblu de percuție de elită, compus din tineri muzicieni ce posedă calități muzicale excepționale. Este o șansă dată tinerelor talente de a se exprima și de a oferi o alternativă pieței muzicale din România.
Repertoriul recitalului cuprinde lucrări pentru vibrafon, marimbă și percuție (semnate de JS Chapi, Chick Corea, Vadim Neselovsky, E. Séjourné, A. Anastaisu), un regal al armoniei și al ritmului.

La finalul recitalului, Editura Casa Radio va organiza, în foaierul central al Sălii Radio, o sesiune de autografe cu Alexandru Anastasiu. Autografele vor fi acordate de artist pe CD-ul „Alexandru Anastasiu. The Seasons” apărut recent la Casa Radio. Albumul cuprinde creații semnate de solistul percuționist.
Compact-discul este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temișana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție, incluzând librăriile Humanitas și Cărturești.


ALEXANDRU ANASTASIU a inițiat proiecte inedite, fiind și cel care a organizat din punct de vedere artistic primul festival de vibrafon din lume (2012), iar în 2014 Festivalul Internațional de Percuție, ambele în cadrul stagiunii de la Sala Radio.
Compozitor, solist, membru al Orchestrei Naționale Radio, ALEXANDRU ANASTASIU și-a dedicat ultimii 15 ani vibrafonului și promovării acestuia ca instrument solist pe scenele Filarmonicilor din România și nu numai. A activat în orchestre simfonice, grupuri de muzică de cameră, ansamblul ”GAME”, iar ca solist a fost apreciat în numeroase concerte. Considerat cel mai bun percuționist din seria sa, Alexandru Anastasiu și-a îmbunătățit tehnica și cunoștințele muzicale studiind cu prof. Bogdan Băcanu și prof. Peter Sadlo la Universitatea Mozarteum din Salzburg (2006). În 1999, s-a calificat în semifinala Concursului Internațional de Vibrafon de la Clermont-Ferrand (Franța), doi ani mai târziu câștigând bursa ”Yamaha” pentru instrumente de percuție.
În 2009 a lansat primul compact disc de vibrafon și orchestră din România, “Vibraphone Concertos”, alături de Orchestra Națională Radio, Percussion Studio Group și Musica Viva Trio. A înregistrat 6 compact discuri având în prim plan vibrafonul, cel mai recent - “Anotimpurile” – fiind o compoziție proprie, înregistrată alături de Orchestra Națională Radio.

Arhiva evenimente