Evenimente
 
3 Octombrie 2018 - 4 Octombrie 2018 , ora 19:00:00
Sala Radio
Participa : Marin Cazacu
 
Eveniment
Multimedia
 

Miercuri, 3 octombrie, de la ora 19.00, publicul meloman are ocazia rară de a întâlni, în recital la Sala Radio, o familie de muzicieni cu relevanță pentru activitatea muzicală autohtonă actuală. Este vorba de Cazacu String Trio, cu mult-apreciatul violoncelist și promotor al vieții muzicale românești Marin Cazacu alături de fiul și fiica sa, violoncelistul Ștefan Cazacu și violonista Iulia Cazacu. Și întregind familia, soția lui Marin Cazacu, flautista Constanța Cazacu, apare ca artist invitat pe afișul recitalului.

La finalul programului, Editura Casa Radio îl readuce pe maestrul Marin Cazacu alături de spectatori, prin organizarea unei sesiuni de autografe – în foaierul central al Sălii de concerte Radio – acordate de artist pe CD-ul apărut la Casa Radio sub titlul „Marin Cazacu. Dvoűák, Enescu – Interpretări din Arhiva Radio România”. Albumul cuprinde lucrări fundamentale din repertoriul violoncelistic universal și național, înregistrări realizate pentru Radio România de reputatul solist în compania Orchestrei Naționale Radio și a dirijorilor Emil Simon și Horia Andreescu.

Albumul „Marin Cazacu. Dvoűák, Enescu – Interpretări din Arhiva Radio România” este disponibil la librăria Editurii Casa Radio din str. Temișana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție, incluzând librăriile Humanitas și Cărturești.

Arhiva evenimente