Evenimente
 
27 Martie 2018 - 28 Martie 2018 , ora 19:00:00
Sala Radio
Participa : ArgEnTango> Analia Selis, Răzvan Suma, Mariano Castro, Omar Massa, Rafael Butaru
 
Bookmark and Share
Eveniment
Multimedia
 
Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu – ArgEnTango Tradițional –, derulat în luna martie 2018, în 10 orașe din România și Germania, și care va ajunge marți, 27 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, în concertul de închidere a turneului.

În continuarea turneelor naționale Piazzolla, o poveste autentică, ediția I și II, și proiectul Tango la Cetate, ArgEnTango duce mai departe dorința de a promova stilul TANGO, cântat în manieră tradițională, autentică și la cel mai înalt nivel artistic.

Mă bucur să mă întorc pe scenă și să continuu povestea frumoasă a tangoului, alături de ceilalți membri ArgEnTango. Cu turneul Tradițional ne-am propus să stabilim o punte între tangoul tradițional argentinian și cel românesc. Astfel, publicul va putea asculta tangouri tradiționale de Carlos Gardel, Alfredo Le Pera, Sebastian Piana, orchestrate unitar ca sonoritate pentru acest cvintet, alături de câteva piese celebre din repertoriul de tango românesc. (Analia Selis)

In luna martie este celebrată pretutindeni feminitatea. Ne dorim să onorăm acest moment prin seducătorul tango, un gen muzical ce transmite multă emoție și ardoare, prin urmare cea mai frumoasă declarație de iubire pe care o puteam adresa publicului nostru. (Răzvan Suma)

La finalul concertului, Editura Casa Radio îi readuce pe membrii ansamblului ArgEnTango alături de spectatori, în foaierul central al Sălii de concerte Radio. Artiștii vor acorda autografe pe CD-ul ArgEnTango. Piazzolla, o poveste autentică, apărut la Casa Radio. Albumul cuprinde piese interpretate de muzicieni în cadrul recitalului și reprezintă ecoul sonor al turneului național cu același nume susținut de membrii cvintetului în mai multe localități din țară în anul 2016, un ”ecou” ce poate reverbera oricând în casa fiecărui meloman.

Albumul ArgEnTango. Piazzolla, o poveste autentică este disponibil la librăria Editurii Casa Radio din str. Temișana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție, incluzând librăriile Humanitas și Cărturești.


După numai un an de zile în care ansamblul a realizat trei turnee naționale, zeci de concerte și două CD-uri înregistrate în concert live, ArgEnTango s-a consolidat ca un ansamblu de tango original, stabilit în România.

Concertele turneului ArgEnTango au avut loc la: Dumbrăveni (3.03.2018, ora 19:00, Casa de Cultură), în Germania (14.03.2018, Kammermusiktage Barth Festival), Ploiești (16.03.2018, ora 19:00, Sala Filarmonicii Paul Constantinescu), Satu Mare (18.03.2018, ora 18:30, Sala Filarmonicii Dinu Lipatti), Baia Mare (19.03.2018, ora 19:00, Teatrul Municipal Baia Mare), Lugoj (20.03.2018, ora 19:00, Teatrul Municipal Lugoj), Timișoara (21.03.2018, ora 19:00, Sala Capitol), Zalău (22.03.2018, „Concert TenarisSilcotub”), Bistrița (23.03.2018, ora 19:00, Sinagoga), Cluj-Napoca (24.03.2018, ora 19:00, Auditorium Maximum), iar turneul se încheie la București, la Sala Radio, pe 27 martie, de la ora 19:00, avându-l ca invitat special pe Radu Almășan.

Invitați speciali în fiecare concert au fost dansatori renumiți de tango din toată țara: Laura Iaru și Csongor Kicsi, în Dumbrăveni, Ploiești și București; Ioana Lascu și Horia Calin Pop, la Satu Mare, Zalău, Bistrița și Cluj-Napoca; Oana-Maria Horotan și Adrian Moș, la Baia Mare, Cristina Daju și Alex Apetrei, la Lugoj și Timișoara.

ArgEnTango continuă și anul acesta parteneriatul de susținere a HOSPICE Casa Speranței, singura fundație care oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă bolnavilor incurabili din România. Concertele din cadrul turneului Tradițional vor contribui la sprijinirea acestei cauze.

Ansamblul ArgEnTango este alcătuit din:
ANALIA SELIS
. După bine cunoscuta carieră în muzica comercială, Analia își direcționează activitatea către muzica argentiniană autentică – tangoul. Cele două ediții ale turneului Vă place tango?, cât și proiectul de mare succes Tango Simfonic, sunt dovada clară că tangoul este viitorul Analiei, o exprimare artistică veritabilă a unui argentinian. www.analiaselis.com

RĂZVAN SUMA. Solist concertist al Orchestrelor Radio și profesor la Universitatea de Muzică din București, dezvoltă o perpetuă carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului. www.razvansuma.com

MARIANO CASTRO. Împreună cu Narcotango, Mariano Castro – în triplă calitate: interpret, compozitor și orchestrator – a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 și 2010) la categoria Cel mai bun album de tango. Cu aceasta trupă, dar și în calitate de pianist și chitarist solist, are la activ peste 25 de turnee internaționale în Europa, Statele Unite, Canada și America Latină. www.marianocastro.ro

OMAR MASSA. Ambasador al muzicii lui Piazzolla pe marile scene ale lumii, alături de artiști precum Placido Domingo, Omar Massa este prezent permanent pe scene ale marilor orchestre din America, Europa și Asia. Omar este component și fondator al cvartetului de bandoneoane Quatrotango și este invitat frecvent pentru a susține masterclassuri în întreaga lume. Vine în România special pentru acest proiect. www.omarmassa.com

RAFAEL BUTARU. Concertmaestru al Operei Naționale din București, al Orchestrei Române de Tineret a României și al Orchestrei Simfonice Naționale Române, violonistul Rafael Butaru este o prezență constantă pe scenele muzicale naționale și internaționale. În calitate de solist și ca invitat permanent al Festivalului SoNoRo, a susținut concerte alături de muzicieni precum Gilles Apap, Daniel Rowland, Răzvan Popovici, Diana Ketler, David Cohen, Srdjan Vukasinovic și mulți alții.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Muzical din țară și în streaming live pe Internet, pe www.romania-muzical.ro.

Arhiva evenimente