CD Muzica > Fundația Radio România
 
IRINA ODĂGESCU-ȚUȚUIANU. Timpul pământului
Bookmark and Share
Catalog : ADD 17
Nr. discuri : 1
Durată CD : 69'25''
Anul apariției : 2013

Stoc : NU

0.00 RON
Descriere
Cronici
 

"Considerăm că noul disc de autor al Irinei Odăgescu-Țuțuianu reprezintă o certă reușită artistică. Creatoarea unor lucrări de referință în muzica românească corală (dar și universală!), cum ar fi Oglindire, Rugul pâinii sau Tatăl nostru se situează la nivelul aprecierilor valorice superlative, așa cum era și aceea formulată de cunoscutul muzician Anton Dogaru care, în «Contemporanul» din octombrie 1985, califica lucrarea Oglindire drept o «plăsmuire fantastică pusă în slujba sufletului drept și înalt, izvorât din lirica regretatei poete Mariana Dumitrescu».
Marin Constantin, ctitorul Corului «Madrigal», interpret de numeroase creații semnate Irina Odăgescu-Țuțuianu, făcea (în 1988) următoarea remarcă semnificativă: «Îmi amintesc cu ce laude a fost primită, într-un recent turneu la Bologna, piesa Oglindire interpretată de Madrigal alături de Agnus Dei a reputatului Penderecki. Penderecki rămâne pe marile înălțimi ale creației contemporane și succesul marcant al Irinei Odăgescu-Țuțuianu lângă un asemenea creator este cu atât mai revelator.»
Sunt toate acestea motivele cele mai întemeiate pentru melomanul care apreciază muzica de foarte bună calitate pentru a-și procura, pentru colecția personală, acest disc de autor al unuia dintre cei mai valoroși dintre cei mai valoroși creatori contemporani de muzică corală, Irina Odăgescu-Țuțuianu."
Prezentare de Dan Buciu.

IRINA ODĂGESCU-ȚUȚUIANU. Timpul pământului
 
# Titlu   Compozitor Durată
Ascultă :
1. Echilibrul suprem op. 79.   Compozitor: Irina Odăgescu-Țuțuianu. Text: poezia Balanța de Irina Odăgescu-Țuțuianu, Noul Testament-Epistola I către Corintieni     
2. Incantații op.70   Compozitor: Irina Odăgescu-Țuțuianu     
3-5. Simfonia corală Timpul pământului op.71 pentru cor mixt, recitator și percuție   Compozitor: Irina Odăgescu-Țuțuianu; textier: Octavian Goga.     
Interpretează:
Corala I.C. Danielescu-Ploiești, dirijor: Valentin Gruescu, recitator: Ionuț Kivu, pian și clopote: Mihai Măniceanu (1).
Corul Academic Radio, dirijor: Dan Mihai Goia (2).
Corul Academic Radio, dirijor: Dan Mihai Goia, recitator: Ionuț Kivu, percuție: Alexandru Matei, Sorin Rotaru (3-5).

Înregistrări din concert, Sala Radio, 12 septembrie 2011-Festivalul George Enescu; 27 mai 2004-Festivalul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi; 26 martie 2009 (3-5).