CD Muzica > Profil interpretativ
 
ADRIAN & ALEXANDRU TOMESCU
Înregistrari timpurii
CORELLI, DE FALLA, BARTÓK, YSAŸE, BRAHMS, SCHUMANN
Bookmark and Share
Catalog : 446 ADD
Nr. discuri : 1
Durată CD : 76:14
Anul apariției : 2018

Stoc : NU

25.00 RON
Descriere
Cronici
 

Discul de față reprezintă o premieră, fiind singurul album de recital de până în prezent semnat Alexandru și Adrian Tomescu. Prin aceasta, Editura Casa Radio face, în primul rând, un gest de reparație în contul memoriei lui Adrian Tomescu, pianistul și profesorul, artistul respectat și iubit de cei care l-au cunoscut direct, de numeroșii instrumentiști în formare care au beneficiat de marea sa experiență și, firește, de melomanii care au avut ocazia să-l urmărească pe scene dintre cele mai diverse, în numeroase ocazii. Pasionat și lucid, Adrian Tomescu rămâne modelul unui profesionalism a cărui constanță, întinsă pe decenii, reprezintă o excepție, încă, în viața muzicală românească – însă toate aceste calități se regăsesc în profilul fiului său.

Cel mai adesea, recitalul înseamnă, pentru interpret, o formă de prezență în atenția publicului, superioară ca grad de dificultate concertului cu orchestra – prin diversitate, disponibilitatea stilistică pe care o implică și, nu în cele din urmă, prin anduranță. Iar prezentul album propune un program de recital reprezentativ pentru profilul violonistului Alexandru Tomescu, incluzând lucrări alese din trei secole și zone stilistice diferite: baroc, romantism și modernitatea începutului de secol XX, cu un accent sensibil mai tare pe zona romantică.

Așadar, o propunere sub semnul diversității, cu pagini rar cântate alături de capodopere binecunoscute, o pendulare între ancorarea în tradițional și marea tradiție cultă. Albumul de față prilejuiește plăcerea descoperirii unei alcătuiri stilistice ireproșabile, în lectura unui duo de referință al vieții muzicale românești.
(Extrase din prezentarea realizată de Ștefan Costache – Radio România Muzical)

Adrian&Alexandru Tomescu – Înregistrări timpurii
 
# Titlu Interpret Compozitor/Textier Durată
Ascultă :
1
1. "La Folia" – Sonata op. 5, nr. 12 în re minor     ARCANGELO CORELLI  00:08:52 
2
2-7. Suită populară spaniolă după "Șapte cântece populare spaniole"    MANUEL DE FALLA  00:12:19 
3
8-13. Șase dansuri populare românești    BÉLA BARTÓK  00:06:32 
4
14. Poem elegiac op. 12     EUGÈNE YSAŸE  00:13:38 
5
15-17. Sonata nr. 2, op. 100 în La major     JOHANNES BRAHMS  00:19:11 
6
18. Fantezie op. 131 în Do major     ROBERT SCHUMANN  00:15:33 
Interpretează:
Alexandru Tomescu – vioară
Adrian Tomescu – pian
Înregistrări Radio România: 1994 (2-7); 1997 (1); 1999 (14, 15-17, 18); 2002 (8-13).