CD Muzica > Maestro
 
Ilinca Dumitrescu
Piano recital
Early recordings
Catalog : 479 ADD
Nr. discuri : 1
Durată CD : 49:25
Anul apariției : 2019

Stoc : DA

15.00 RON
Descriere
Cronici
 

Schumann era tânăr când a compus Kreisleriana, în 1838, și era atât de îndrăgostit de Clara… Și iubirea lor avea atâtea obstacole în cale… Pasiunea lor romantică, patetică, neliniștită, plină de frământări metafizice răzbate din fiecare notă a partiturii. Zbuciumul interior alternează cu un lirism cald și calm, uneori optimist. Fantasticul imaginilor înfricoșătoare, apăsătoare, angoasante, acele stihii rele și implacabile, se alătură sentimentului de dureroasă fericire, de căldură și speranțe specifice anilor tinereții. Ce tumult, tulburător, găsim în aceste pagini muzicale!

Piesă de încercare a repertoriului pianistic, Mefisto Vals de Franz Liszt este una din cele mai dificile piese de virtuozitate scrise vreodată pentru pian, poate cea mai grea. De ce? Într o durată de timp relativ scurtă, sunt trecute în revistă, fără nici un moment de respiro, cele mai îndrăznețe „acrobații” pe claviatură (să ne gândim numai la faimoasele salturi în octave!). În același timp, la fel de importantă și dificilă este redarea imaginilor literar muzicale: un vals în care diavolul se distrează, în care batjocura sa rafinată și răutăcioasă de la început se transformă (după episodul liric median, ca o grădină vrăjită, dar otrăvită) într un dans diabolic dezlănțuit, în care Mefisto învinge naivitățile oamenilor, rânjind și râzând în hohote.

Skriabin a compus 91 de Preludii, în toate perioadele de creație ale vieții. La început, sub influența lui Chopin (pe care îl considera „ca un prieten, ca un frate”), mai apoi construindu și propriul său limbaj muzical – sofisticat, misterios, ezoteric, temerar, straniu –, ajunge să poată fi considerat chiar un precursor al muzicii seriale, al unor Schönberg sau Webern (așa cum observă Robert Bernard în Histoire de la Musique, 1963).

Studiile Tablou, din cele două cicluri op. 33 (1911) și op. 39 (1917), reprezintă transpunerea în muzică a unor imagini ce îl obsedau pe Rahmaninov. Nimeni însă nu a aflat vreodată cu exactitate ce a dorit compozitorul să „picteze” pe pânzele sale sonore. (...) Datat 2 februarie 1917, Studiul op. 39 nr. 9 în Re major, ultimul din ciclu, este singurul într o tonalitate majoră, luminoasă, plină de bucurie și ritm, încheind într un mod neașteptat sumbrul caiet op. 39. Este un contrast, un final în care se aud zvonuri de clopote (atât de iubite de Rahmaninov), dar și străluciri tipice tehnicii sale de o maximă virtuozitate pianistică.

(Extrase din prezentarea albumului realizată de pianista Ilinca Dumitrescu)

ILINCA DUMITRESCU – RECITAL DE PIAN
 
# Titlu Interpret Compozitor/Textier Durată
Ascultă :
1
Kreisleriana op. 16    Robert Schumann  00:28:32 
2
Mefisto Vals    Franz Liszt  00:11:32 
3
Preludiul op. 11 nr. 9    Aleksandr Skriabin  00:01:36 
4
Preludiul op. 11 nr. 10    Aleksandr Skriabin  00:01:34 
5
Preludiul op. 16 nr. 3    Aleksandr Skriabin  00:02:23 
6
Studiu-tablou op. 39 nr. 9    Serghei Rahmaninov  00:03:46 
Înregistrări Radio România / Radio Romania recordings, speciale / studio recordings: 1979 (1-5); din concert, Ateneul Român / live recording, Romanian Athenaeum: 1977 (6).