CD Audiobook > Fonoteca de Aur/Seria "Spectacolul poeziei"
 
Visători la steaua singurătății
Eusebiu Ștefănescu și Ion Bogdan Ștefănescu
Bookmark and Share
Catalog : 421 DDD
Nr. discuri : 1
Durată CD : 57:51
Anul apariției : 2016

Stoc : DA

28.00 RON
Descriere
Cronici
 
Eseu poetic realizat de Eusebiu Ștefănescu după Mihai Eminescu și Nichita Stănescu

Poezie, flaut și o voce de neegalat, într-o creație originală – așa poate fi descris în puține cuvinte acest audiobook în care muzica fuzionează perfect cu poezia și cu mărturisirile autentice despre poezie. Eseu poetic audio, Visători la steaua singurătății. este creația regretatului actor Eusebiu Ștefănescu, alături de fiul său, Ion Bogdan Ștefănescu. La un pol se află actorul, recitatorul, Vocea. La celălalt pol, este flautul, muzica venită de undeva de dincolo de lumea reală. La un pol se situează Mihai Eminescu; la celălalt, Nichita Stănescu. Și unul, și celălalt se întâlnesc sub „steaua singurătății”. O viziune originală asupra a doi mari creatori de poezie și o incursiune comparativă în câteva fragmente esențiale ale istoriei literaturii românești.

Iată ce scrie criticul și teoreticianul literar Mircea Martin despre această apariție: „Recitalul lui Eusebiu Ștefănescu nu este doar o recitare, ci și interpretare, interpretare în sensul de reflecție critică. Deloc întâmplător, autorul își definește prestația Eseu – și într-adevăr avem de-a face cu o sinteză de artă și de istorie literară în același timp. (...) Înlăuntrul aceleiași semnificații se înscrie și gestul fiului său – Ion Bogdan Ștefănescu, reputat muzician – de a-i acompania recitalul cu propriile compoziții în propria interpretare.” (fragment din booklet, Mircea Martin, „Un extraordinar recital-eseu”)

Înregistrarea a avut loc în studiourile Radio România în decembrie 2013

1. Cântec de dragoste – Basm: 4:13
2. Aripi: 1:29
3. Poveste cu Nichita – Kamadeva – Înger refuzat de păsări: 5:18
4. Joc în oglinzi: 5:16
5. Leoaică tânără, iubirea – Odă (în metru antic) : 3:08
6. La marginea vântului: 1:47
7. Stelele-n cer – Transparentele aripi – Cu gândiri și cu imagini – Trecut-au anii... – Viața mea se iluminează – Către un actor : 5:56
8. Cavalcada: 3:18
9. Sentințe : 1:02
10. Stropi de piatră: 1:03
11. Glossă : 3:16
12. Transhumanță: 4:27
13. Strigăt de ferire : 2:45
14. Cântec de leagăn: 3:18
15. Colinde, colinde – Colinda de inimă: 1:45
16. Dizzy Flutes: 3:06
17. Rugăciune – Stând și fiind / Rugăciune fără cuvinte: 6:35

Timp total: 57:51

Texte:
Mihai Eminescu: Kamadeva (3), Odă (în metru antic) (5), Stelele-n cer (7), Trecut-au anii... (7), Cu gândiri și cu imagini (7), Glossă (11), Colinde, colinde (15), Rugăciune (17)
Nichita Stănescu: Înger refuzat de păsări (3), Leoaică tânără, iubirea (5), Transparentele aripi (7), Viața mea se iluminează (7), Către alt actor (7), Cântec (9), Strigăt de ferire (13), Colinda de inimă (15), Stând și fiind (17)
Geo Bogza: Basm (1)
Muzica: Ion Bogdan Ștefănescu (2, 4, 6, 8,16), Trio Contraste (1, 10, 12, 14, 17)
Cu participarea extraordinară a muzicienilor:
Ion Bogdan Ștefănescu – flaut C, piccolo, alto, bas, ditz, kazoo (1 - 16), solo voce (17)
Sorin Petrescu – pian și Doru Roman – percuție (1,10, 12, 14, 17); Lucian Petrila – vioară (12, 14)