Evenimente
 
10 Decembrie 2013 - 15 Decembrie 2013
 
Bookmark and Share
Eveniment
Multimedia
 
Vineri, 13 decembrie 2013, Editura Casa Radio, de la ora 17, vă invită la Café Cărturești Verona la o nouă întâlnire cu Cartea vorbită a lui Nichita Stănescu (30 martie 1933–13 decembrie 1983), ajunsă azi, datorită celor care îi iubesc necondiționat poezia și nu se pot sătura să-l reasculte citind-o, la a cincea ediție.

Albumul Nichita Stănescu, Cartea vorbită a inaugurat în 2003 colecția „Biblioteca de poezie românească“, seria „Colecționarul de voci“, într-o formulă editorială sincretică (CD+text ilustrat) și apare acum, într-o ediție omagială, revăzută și adăugită.

Noua ediție completează aparatul critic (cuvânt-înainte, cronologie și note) alcătuit de regretatul editor Alexandru Condeescu, cu prefața semnată de Florin Iaru, iar autorul machetei colecției și al ilustrației edițiilor anterioare, Constantin Popovici, a refăcut integral comentariul grafic.

Secretul acestui succes editorial, neîntrerupt de un deceniu, stă, neîndoios, în ...vocea lui Nichita Stănescu, aflată pe acest audiobook, ea este personajul principal. Ascultându-l, poți înțelege mai bine cele trei perioade ale creației sale, cum argumentează poetul Florin Iaru în cuvântul de deschidere intitulat... His master’s voice. Analiza merge de la vocea tânărului Nichita [...] ce este, în același timp, deschisă, optimistă, entuziastă, iubitoare [...] are încredere în geniul ei și are în preajmă bucuria unei expresii noi, la vocea din momentul lui de apogeu, când toată suflarea îi cade la picioare, când e zeificat, celebrat, invidiat, implorat, când Nichita desface materia poetică, desface înțelesurile, se joacă, nepăsător, până la vocea din ultima perioadă, cea manieristă, abstractă, imperfectă [...] pronunția e șovăielnică, ironică și complice, bâlbâiala lui e inconfundabilă, e marca fabricii, momentul final când Nichita era aidoma leului în iarnă… Mai mult ca niciodată, vocea, deja ușor dogită, tabagică, tragică, părea mai vie decât omul.

Ideea „cărții vorbite“, care să reunească „poemele rostite“, îi aparține chiar lui Nichita Stănescu, după cum îi mărturisea prietenului său, poetul Ion Drăgănoiu, unul dintre cei cărora, alături de alți realizatori de emisiuni ca Ion Petrache, Radu Felix, Dan Verona, Victor Crăciun..., le datorăm cele 57 de poeme înregistrate într-un interval de două decenii (1964-1983), dintre care câteva inedite. Avem astfel mirabila ocazie a parcurgerii unei mici antologii sui-generis însoțiți vreme de o oră de prezența sonoră a celui mai important poet român de după război, cu care unii dintre noi am fost contemporani o jumătate de secol și pe care „nenăscuții“ din poemele sale de atunci, adolescenții iubitori de poezie de acum, îl pot asculta citindu-și inimitabil versurile. (Alexandru Condeescu, O carte vorbită, prefața primei ediții, 2003).

La întâlnirea de vineri, 13 decembrie, de la ora 17, prilejuită de lansarea celei de-a cincea ediții a Cărții vorbite și găzduită de Café Cărturești Verona (str. Arthur Verona nr. 13-15) ne vom bucura să-l auzim pe Nichita rostindu-și tulburător versurile și să-i ascultăm pe Florin Iaru și Bogdan Ghiu, „optzeciștii“ care l-au cunoscut, evocându-l pe poet, alături de mai tânărul critic Paul Cernat (prefațatorul audiobookului Albastru de Prusia, ce reunește publicistica radiofonică a lui Nichita Stănescu, în colecția „Lecturi pe întuneric” a Editurii Casa Radio).

Detalii pe www.edituracasaradio.ro

Arhiva evenimente