Evenimente
 
18 Ianuarie 2012 - 30 Ianuarie 2012
 
Bookmark and Share
Eveniment
Multimedia
 

Joi, 19 ianuarie 2012, Cafeneaua critică a organizat o seară de evocare a doi dintre cei mai importanți scriitori români din ultima jumătate de secol: poetul Leonid Dimov și prozatorul Mircea Horia Simionescu.
Au fost ascultate vocile lor citind din operele proprii, înregistrări ale Radiodifuziunii Române din 1968-1970, respectiv 1999-2000 și 2011, editate recent pe două cărți audio: Leonid Dimov, 7 poeme rostite la Radio (carte + CD, cu o prefață de Ion Bogdan Lefter) și Mircea Horia Simionescu citește din Ingeniosul bine temperat (carte audio, cu o prefață de Mircea Cărtărescu) (ambele apărute la Editura Casa Radio, 2011).
Ileana Dimov-Moise (fiica lui Leonid Dimov), Dorina Simionescu (soția lui Mircea Horia Simionescu), Emil Buruiană și Anca Mateescu (redactori ai Societății Române de Radiodifuziune, autorii înregistrărilor cu vocea lui M.H. Simionescu), Mircea Cărtărescu, Dinu Flămând, Nicolae Prelipceanu, Mircea Florian, Mona si Sorin Antohi i-au evocat pe Leonid Dimov și pe Mircea Horia Simionescu.

Puteți citi fragmente din aceste evocări în rândurile care urmează.

Scriitorul și criticul literar Ion Bogdan Lefter, amfitrionul acestei întâlniri:
„[…] în timp ce la Universitate continuă protestul deja de o săptămână, ne aliniem și noi la atitudinile nonconfomiste, subversive ale perioadei, evocând doi mari scriitori nonconfomiști, două mari figuri ale nonconformismului intelectual și cultural românesc recent, pe marii, extraordinarii Leonid Dimov și Mircea Horia Simionescu. De ce ei doi? De ce în formula asta? Pentru că există un pretext: avem la îndemână, recent editate, multiplicate, două apariții editoriale care ne restituie vocile lor.[…]
Cei doi scriitori care stau […] foarte bine și foarte logic alături, îi pomenim frecvent, constant, în grupul restrâns, în grupul pionierilor modernității românești sau ai precursorilor postmodernității românești, pe Dimov alături de Mircea Ivănescu și alături de alte câteva nume ca autori care în anii 60-70, în vremuri de încă modernism metaforizant care domina piața poetică românească, au venit cu alte atitudini, alte retorici și au schimbat, au prefigurat o schimbare majoră în poetica românească.
Mircea Horia Simionescu, pe de altă parte, împreună cu Radu Petrescu, Costache Olăreanu, apoi și cu Tudor Țopa, Alexandru George, au constituit, după cum se știe, așa-numita Școală de la Târgoviște care a jucat un rol similar, echivalent, în ceea ce privește împingerea prozei românești către structuri postmoderne, prin intermediul parodismului dezlănțuit al lui Mircea Horia Simionescu și cu toate lucrurile pe care le putem adăuga despre el, despre ceilalți.[…]”

Vorbind despre înregistrarea cu Mircea Horia Simionescu pentru Noua Fonotecă de Aur, Emil Buruiană (realizator la Radio România Cultural) a afirmat că aceasta „a venit aproape de la sine și asta pentru că domnul Simionescu era un prieten al Radioului. […] Sumarul înregistrărilor a fost stabilit, bineînțeles, de autor. După cum ați constatat avea o voce foarte frumoasă, o voce radiofonică, lectura e chiar plăcută și dincolo de text care te poate, natural, câștiga, dar și vocea are o influență cât se poate de serioasă asupra ascultătorului; cine va asculta aceste CD-uri cu siguranță că va merge să-i citească aceste cărți. Mircea Horia Simionescu citea ca un actor profesionist, cu foarte puține reluări.[…]”

Dinu Flămând:
„… în peisajul acela destul de sumbru și de gri când fostul regim se betona, puteam fi niște oameni liberi în conversațiile cu Dimov, cu Mircea Horia Simionescu și cu Mircea Ivănescu ca și cum nu trăiam în această țară [ci] într-o lume ideală în care literatura avea un rol formidabil, în care democrația era în noi și atâtea alte valori ne erau familiare și pe ele ne sprijineam. Mă gândeam la acești oameni, la toți trei – ce pleiadă extraordinară! – ca la un fel de coloană vertebrală pentru acei ani, acea istorie secretă a normalității – nu știu dacă cineva va reuși s-o scrie – a fost reală și au fost oameni de foarte mare calitate care reușeau, în momentul în care ne strângeam împreună, să uităm brusc în ce lume trăiam fără ca aceasta să fie o fugă de realitate, era un mod de a boicota locul, timpul și regimul.”

Sorin Antohi:
„Cred că Mircea Horia Simionescu este sfârșitul unui ciclu istoric și literar în toate sensurile: stilistic, formal, al conținutului. El încheie un secol de literatură modernă și modernistă, cam între anii 1870-1880 și 1970-1980, este opera subversivă care deconstruiește din interior după ce atinge câteva culmi în manieră aproape tradițională. Dacă cineva își poate imagina o lectură cursivă, neîntreruptă a operei lui Mircea Horia Simionescu este poate cea mai bună formulă de a te despărți de literatura română râzând, de a vedea acolo toate lucrurile care explodează și implodează, se autopastișează, se contrazic, se reconstruiesc, se înalță, se sublimează. Asta am văzut după vârsta mea de 20 de ani când am avut imaginea seriei culturale românești. Ceea ce a fost pentru mine frapant – și prin asta cred că el nu numai că premerge postmodernismul, dar se înscrie într-o logică diferită, parțial acoperită de postmodernism, dar pornită dintr-un alt resort, care este resortul gândirii post-istorice – este o gândire care boicotează istoria în acest mod foarte specific gândirii post-istorice, experimentale, aceea care a dat în Franța Colegiul de Sociologie, care a dat toată această pleiadă de gânditori și de scriitori dintre care [...] cel mai zglobiu este Queneau, insuficient cunoscut și apreciat tocmai pentru aceasta[...].
Căldura atentă, prevenitoare, asta este marca unui om ieșit din comun [Mircea Horia Simionescu - nr.red.]. Auzindu-l, îl poți vedea. Cred că aceste înregistrări sunt atât de prețioase inclusiv pentru faptul că dacă dacă nu l-ai cunoscut niciodată, el se revelează întreg în această lectură: tonul jucăuș, toate subtonurile, trimiterile; el își citește și își interpretează în același timp scrierile într-o manieră memorabilă. Lucrul acesta, în cazul acesta, este un lucru extraordinar.”

Arhiva evenimente