Evenimente
 
1 Decembrie 2017 , ora 19:45:00
Foaierul Central al Sălii Radio
Participa : Viniciu Moroianu, Monica Isăcescu, Ștefan Costache
 
Eveniment
Multimedia
 
„Dinu Lipatti – Compozitor“, cel mai recent album muzical realizat de Editura Casa Radio, un omagiu adus marelui muzician român de la a cărui naștere s-au împlinit 100 de ani în martie 2017, va fi lansat în cadrul concertului dedicat Zilei Naționale a României, ce se va desfășura la Sala Radio, vineri, 01.12.2017.
Evenimentul va avea loc în foaierul central, în pauza concertului, cu participarea pianistului Viniciu Moroianu și a muzicologilor Monica Isăcescu și Ștefan Costache.
La finalul concertului, pianistul Viniciu Moroianu va reveni alături de spectatori, în foaier, pentru a acorda o sesiune de autografe pe acest album de referință.

Compact-discul Dinu Lipatti – Compozitor. Înregistrări din Arhiva Radio România cuprinde patru lucrări reprezentative din creația lui Dinu Lipatti, primele două – datate 1943 – avându-l ca interpret chiar pe autor: este vorba de Sonatina pentru mâna stângă și Concertino în stil clasic (a doua înregistrare fiind realizată de Lipatti în compania Orchestrei de Cameră din Berlin conduse de Hans von Benda). Celelalte două opusuri ale albumului sunt Fantezia pentru pian solo, cea mai complexă și mai amplă lucrare dedicată de Lipatti pianului (interpretată de Viniciu Moroianu, artistul care a fost distins cu Premiul Fundației „Dinu Lipatti" din București, în 1992, tocmai pentru restituirea și prezentarea în concert a acestei creații) și Suita simfonică „Șătrarii” (în varianta Orchestrei Naționale Radio dirijate de Horia Andreescu).

Arta pianistică a lui Dinu Lipatti, deși l-a consacrat definitiv în universul atemporal al marii muzici, a reprezentat doar unul dintre aspectele gândirii sale creatoare. Nu rareori s-a afirmat că înțelegerea profundă a opusurilor interpretate venea din experiența de compozitor a lui Lipatti, format sub îndrumarea lui Mihail Jora și a Nadiei Boulanger. Creația sa, ce numără peste 50 de opusuri (parte dintre ele pierdute), trebuie evaluată cantitativ prin raportare la cei doar 33 de ani de viață, la o activitatea concertistică intensă, ce nu-i lăsa timpul dorit pentru compoziție, și la perioadele de suferință, marcate de tratamente medicale dure, dar ineficiente ale ultimilor 7 ani din existența sa. În această lumină, lucrările semnate de Dinu Lipatti arată o preocupare constantă pentru compoziție, marcată de anumite stadii evolutive (de la influențele folclorului românesc, la gândirea neoclasică și cea modernă, rezultată în urma experiențelor sale pariziene și elvețiene și sincronizată cu limbajul contemporanilor pe care îi aprecia, precum Bartók sau Stravinski) și ne întăresc convingerea că acest „al doilea Enescu“ (Paul Dukas) ar fi devenit, în anii maturității, un reper al muzicii europene culte, reliefau muzicologii Monica Isăcescu și Ștefan Costache în prezentarea albumului.


Compact-discul „Dinu Lipatti – Compozitor. Înregistrări din Arhiva Radio România” este disponibil pe site-ul Editurii Casa Radio (www.edituracasaradio.ro), la Librăria Casa Radio din str. Temișana nr. 31, București, și la standul din foaierul Sălii Radio, unde poate fi achiziționat la preț de producător.
Produsele Editurii Casa Radio se găsesc și în magazinele de specialitate (librăriile Humanitas, Cărturești ș.a.).

Arhiva evenimente