ARHIVĂ : Evenimente
 

2024 | 2023 | 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

17 Decembrie 2018 - 18 Decembrie 2018 :

Luni, 17 decembrie, ora 18.30, va avea loc lansarea albumului POEZII ALESE, VOL. I, apărut, la finalul acestui an, la Editura Casa Radio. Publicul are astfel ocazia de a fi martorul unei rare întâlniri între muzica rock și poezie, poezie care este cântată de membrii trupei FiRMA și, în același timp, recitată – grație înregistrărilor păstrate în Fonoteca Radio România – chiar de către autorii George Bacovia, Leonid Dimov, Nina Cassian, Ana Blandiana, Svetlana Cârstean, Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu. Iar volumul de muzică și poezie are drept „coperți” versuri de Mihai Eminescu și Lucian Blaga.

La librăria Humanitas, alături de membrii trupei FiRMA și realizatorul radio Cristian Marica, vor participa la lansarea albumului poetele Svetlana Cârstean, Adela Greceanu și Elena Vlădăreanu. Invitați speciali: Ileana Moise, Tatiana Vassu-Dimov, Dragos Cojocaru.

12 Decembrie 2018 - 14 Decembrie 2018 :

Pe 14 decembrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea marelui actor Radu Beligan (1918-2016). Cu această ocazie, Editura Casa Radio vă invită la un eveniment special: lansarea unui nou audiobook pe data de 12 decembrie. Este vorba despre o nouă apariție în Colecția „Fonoteca de Aur”/ Seria „Spectacolul poeziei”, o micro-istorie ce conține câteva momente din poezia românească, un itinerar semnat sonor de

Radu Beligan: Moment poetic. Pagini alese de poezie românească rostite la Radio între 1961 și 1988. Un audiobook care celebrează vocea marelui artist.

9 Decembrie 2018 :

Ca în fiecare an în luna cadourilor, Corul de Copii Radio vă invită duminică, 9 decembrie (19.00), la un concert-eveniment, intitulat sugestiv „100... de sărbători” și derulat sub bagheta dirijorului RĂZVAN RĂDOS și la lansarea albumului „Corul de Copii Radio, dirijor Voicu Popescu. COLINDE.

30 Noiembrie 2018 - 1 Decembrie 2018 :

Vineri, 30 noiembrie (19.00), Sala Radio va fi gazda unui concert extraordinar dedicat Centenarului României! Sub bagheta apreciatului dirijor HORIA ANDREESCU, Orchestra Națională Radio va interpreta un program 100% românesc, selecționat special pentru evenimentul centenar.

În pauza concertului, Editura Casa Radio marchează aniversarea Centenarului Marii Uniri prin lansarea a două albume muzicale:
- România Centenar – CD ce cuprinde înregistrări din Fonoteca Radio România, o selecție reprezentativă pentru acest concept editorial, marca Radio România Muzical;
- Cântecele Unirii – album de cântece patriotice românești – precum „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!”, „Pe-al nostru steag e scris Unire” sau „Treceți, batalioane române, Carpații!” – înregistrate recent de Corul Academic Radio, sub bagheta lui Ciprian Țuțu.
La eveniment va participa Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical.

21 Noiembrie 2018 - 24 Noiembrie 2018 :

În seria cadourilor pe care Editura Casa Radio le face publicului în acest an 2018 – dublu aniversar (România Centenar și Radio România 90 de ani) se înscrie și apariția a două albume de jazz care vor fi lansate cu ocazia celor două concerte „Aura Urziceanu și Big Band-ul Radio. Dirijor: Ionel Tudor” desfășurate în cadrul celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio, RadiRo, miercuri, 21 noiembrie 2018, ora 19.00, respectiv sâmbătă, 24 noiembrie 2018, ora 19.00, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României: „Alin Constanțiu – Remember ’26 Dixieland Band. When the Saints Go Marchin’ In” și „Sebastian Burneci, Unspoken – Live at the Radio Hall

16 Noiembrie 2018 - 18 Noiembrie 2018 :

Radio România vă invită vineri 16 noiembrie, la ora 17:00, la standul România Centenar din cadrul Târgului Internațional Gaudeamus – Radio România, la evenimentul de lansare a eBook-ului Istoria românilor în 100 de momente esențiale, realizat pentru a marca 100 de ani de la făurirea României Mari și 90 de ani de la înființarea Societății Române de Radiodifuziune.

14 Noiembrie 2018 - 18 Noiembrie 2018 :

Editura Casa Radio vă așteaptă la cea de-a XXV-a ediție a Târgului Internațional de carte Gaudeamus, în perioada 14-18 noiembrie, la standul Radio România (Pavilionul Central Romexpo, nivel 4.50, stand 253). Am pregătit pentru ascultătorii și cititorii noștri alături de noi titluri în colecțiile consacrate ale Editurii, o apariție hors collection, precum și o ediție aniversară de poezie.

1 Noiembrie 2018 - 2 Noiembrie 2018 :

RADIO ROMÂNIA împlinește 90 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate, 90 de ani de când prestigioasa instituție publică reflectă cele mai importante evenimente. Aceeași frumoasă vârstă este aniversată și de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, care a marcat timp de aproape un secol peisajul artistic românesc!

La ceas aniversar, pe 1 noiembrie 2018 (19.00), Sala Radio va fi gazda unui concert extraordinar dedicat celor 90 de ani aniversați de Radio România și de Orchestra Națională Radio! Sub bagheta apreciatului dirijor CRISTIAN MANDEAL, alături de ansamblul aniversat, vor evolua încă două dintre cele 6 formații muzicale ale instituției: Corul Academic Radio (dirijor: Ciprian Tutu) și Corul de Copii Radio (dirijor: Răzvan Rados). Invitatul special al serii va fi celebrul violonist român LIVIU PRUNARU-concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume, Royal Concertgebouw Amsterdam.

În pauza concertului, EDITURA CASA RADIO marchează această aniversare prin lansarea albumului intitulat „RADIO ROMÂNIA 90. Înregistrări din Fonoteca Muzicală Radio România”.

11 Octombrie 2018 :

Joi, 11 octombrie (19:00), se redeschide, la Sala Radio, stagiunea de JAZZ pe care o prezintă Big Band-ul Radio, recent aplaudat pe scena Cerbului de Aur 2018! În fiecare lună a stagiunii, Big Band-ul Radio prezintă publicului un concert de jazz sau de pop/blues, cu participarea unui invitat special din țară sau din străinătate și sub bagheta cunoscutului compozitor și dirijor Ionel Tudor.

Primul concert al noii stagiuni o are ca invitată specială pe Marta Hristea (Marea Britanie), absolventă a Conservatorului din Rotterdam, Olanda, secția de jazz vocal.

La finalul concertului, Editura Casa Radio va lansa, în foaierul central al Sălii Radio, un nou album de jazz semnat de artiștii Big Band-ului Radio, sub titlul Alin Constanțiu&Remember ’26 Dixieland Band, „When the Saints go marchin’ in“.
Evenimentul va fi prezentat de Florian Lungu.

5 Octombrie 2018 - 6 Octombrie 2018 :

Cu ocazia concertului susținut vineri, 5 octombrie, ora 19.00 la Sala Radio de către violonistul Alexandru Tomescu, Editura Casa Radio prezintă cel mai recent album al apreciatului solist. Este vorba de CD-ul intitulat „Adrian & Alexandru Tomescu. Înregistrări timpurii” ce cuprinde momente muzicale – păstrate în Fonoteca Radio România – ce imortalizează relația artistică dintre tată și fiu. Totodată, acest album este un omagiu adus memoriei pianistului și profesorului Adrian Tomescu.

Pentru a marca apariția acestui CD, violonistul Alexandru Tomescu va acorda o sesiune de autografe la finalul concertului, în foaierul central al Sălii Radio.

3 Octombrie 2018 - 4 Octombrie 2018 :

Miercuri, 3 octombrie, de la ora 19.00, publicul meloman are ocazia rară de a întâlni, în recital la Sala Radio, o familie de muzicieni cu relevanță pentru activitatea muzicală autohtonă actuală. Este vorba de Cazacu String Trio, cu mult-apreciatul violoncelist și promotor al vieții muzicale românești Marin Cazacu alături de fiul și fiica sa, violoncelistul Ștefan Cazacu și violonista Iulia Cazacu. Și întregind familia, soția lui Marin Cazacu, flautista Constanța Cazacu, apare ca artist invitat pe afișul recitalului.

La finalul programului, Editura Casa Radio îl readuce pe maestrul Marin Cazacu alături de spectatori, prin organizarea unei sesiuni de autografe

15 Iunie 2018 - 16 Iunie 2018 :

Cristian Măcelaru, artistul ce poartă numele României pe marile scene internaționale, va dirija vineri, 15 iunie (19.00), un frumos concert Enescu/Rachmaninov la Sala Radio, la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO.

La finalul concertului, Editura Casa Radio va organiza – în foaierul central al Sălii Radio – o sesiune de autografe acordată de dirijorul Cristian Măcelaru pe CD-ul apărut la Casa Radio sub titlul „Orchestra Națională Radio, Dirijor: Cristian Măcelaru. Mihail Glinka – Ruslan și Ludmila, Nikolai Rimski-Korsakov – Șeherazada”.

30 Mai 2018 - 3 Iunie 2018 :

Peste 140 de titluri vor fi prezente la standul Editurii Casa Radio, la cea de-a XIII-a ediție a Salonului internațional de carte, Bookfest 2018, ce va avea loc între 30 mai și 3 iunie la București (Romexpo, Pavilionul B2).

Vă așteptăm în fiecare zi la standul editurii noastre la Bookfest, iar vineri, 1 iunie, ora 12.00, pe scena Agora, am pregătit un eveniment dedicat tuturor copiilor:
Basmele și ilustrațiile de altădată, copiii de astăzi: micro-atelier de storytelling pentru copii
Cu: Ioana Nicolaie și Daniel Ivașcu

27 Martie 2018 - 28 Martie 2018 :

Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu – ArgEnTango Tradițional –, derulat în luna martie 2018, în 10 orașe din România și Germania, și care va ajunge marți, 27 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, în concertul de închidere a turneului.

La finalul concertului, Editura Casa Radio îi readuce pe membrii ansamblului ArgEnTango alături de spectatori, în foaierul central al Sălii de concerte Radio. Artiștii vor acorda autografe pe CD-ul ArgEnTango. Piazzolla, o poveste autentică, apărut la Casa Radio. Albumul cuprinde piese interpretate de muzicieni în cadrul recitalului și reprezintă ecoul sonor al turneului național cu același nume susținut de membrii cvintetului în mai multe localități din țară în anul 2016, un ”ecou” ce poate reverbera oricând în casa fiecărui meloman.

22 Martie 2018 - 23 Martie 2018 :

Dan Grigore, personalitate culturală emblematică pentru societatea românească, își serbează cei 60 de ani de activitate pianistică printr-un cadou muzical oferit publicului bucureștean pe scena Ateneului Român.
La finalul celor două concerte – din 22, respectiv 23 martie – Editura Casa Radio îi invită pe spectatori la sesiunile de autografe care vor fi acordate de pianist în rotonda centrală a Ateneului Român.

14 Februarie 2018 :

După o evoluție impresionantă pe scene prestigioase din întreaga lume, violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica revin în România pentru a susține un recital extraordinar la Sala Radio miercuri, 14 februarie, de la ora 19.00.

La finalul recitalului, Editura Casa Radio va prelungi întâlnirea cu cei doi apreciați artiști, prin organizarea, în foaierul central al Sălii de concerte Radio, a unei sesiuni de autografe oferite pe albumul intitulat Virtuosity and Passion, un CD ce strânge un mănunchi de piese celebre din repertoriul violonistic, compuse de Paganini, Sarasate, Kreisler, Wieniawski, Ysaÿe, Pugnani, Ravel, Arvo Pärt, Ciprian Porumbescu și interpretate de Răzvan Stoica pe celebra sa vioară Stradivarius.

15 Ianuarie 2018 - 16 Ianuarie 2018 :

Pe 15 ianuarie, Editura Casa Radio vă invită la o audiție specială în casele dumneavoastră, prilejuită de mai multe audiobook-uri care îl au drept protagonist pe Mihai Eminescu și geniul său poetic: Făt-Frumos din lacrimă, G. Călinescu vorbește despre EMINESCU, poet național și Visători la steaua singurătății. Eseu poetic realizat de Eusebiu Ștefănescu după Mihai Eminescu și Nichita Stănescu. Trei îndemnuri către cititori și ascultători, alături de două înregistrări rare.

Ascultați, citiți, priviți cea mai nouă apariție a Editurii în Colecția “Radio-Prichindel”: Făt-Frumos din lacrimă, carte+CD

Ascultați-i pe marii conferențiari la dumneavoastră acasă, aduceți universitatea mai aproape! G. Călinescu vorbește despre EMINESCU, poet național

Fiți martorii unui eseu poetic și muzical! Visători la steaua singurătății, realizat de regretatul Eusebiu Ștefănescu, alături de fiul său, Ion Bogdan Ștefănescu, după versurile lui Mihai Eminescu și Nichita Stănescu.