ARHIVĂ : Evenimente
 

2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

19 Decembrie 2014 :

Vineri, 19 decembrie 2014, ora 19,45, în Foaierul central al Sălii Radio, în pauza concertului de stagiune susținut de Orchestra Națională Radio, va avea loc lansarea albumului Richard Strauss 150. Interpretări istorice din Arhiva Radio România

7 Decembrie 2014 :

Duminică, 7 decembrie 2014, ora 20,15, în Foaierul central al Sălii Radio, la finalul concertului „Salut voios de pionier” susținut de Corul de Copii Radio va avea loc lansarea albumului Noi umblăm și colindăm.

Albumul cuprinde cele mai frumoase cântece de iarnă înregistrate de Corul de Copii Radio condus de Voicu Popescu, în perioada 1996-2011.

La eveniment vor participa Voicu Popescu, dirijorul Corului de Copii Radio și Oltea Șerban-Pârâu, director Centrul Cultural Media Radio România.

19 Noiembrie 2014 - 23 Noiembrie 2014 :

Editura Casa Radio își așteaptă cititorii la cea de-a XXI-a ediție a Târgului internațional de carte Gaudeamus, ce are loc în Pavilionul Central Romexpo în perioada 19-23 noiembrie.

3 Octombrie 2014 - 4 Octombrie 2014 :

Editura Casa Radio vă invită vineri, 3 octombrie, ora 12, în foaierul Sălii de concerte Radio România, la un Moment poetic în interpretarea lui Florian Pittiș. Audiobookul, realizat în colaborare cu Serviciul Patrimoniu Cultural și Arhive, apare în colecția Fonoteca de Aur, Seria „Spectacolul poeziei”, prezentat de Titus Vîjeu, cu o evocare de Andrei Șerban.

23 Septembrie 2014 - 24 Septembrie 2014 :

Pentru prima dată, celebra mezzosoprană de talie mondială Ruxandra Donose, care strălucește pe cele mai mari scene ale lumii precum: Royal Opera House Covent Garden, Metropolitan Opera, Staatsoper Vienna, Carnegie Hall sau Teatrul La Fenice din Veneția, a realizat un CD alături de o orchestră, un dirijor și o casă de discuri din România.
Albumul Romance, apărut la Editura Casa Radio, va fi lansat, în prezența artistei, marți, 23 septembrie, ora 17, la librăria Cărturești din strada Arthur Verona nr. 13-15. La eveniment vor participa dirijorul Tiberiu Soare și muzicologul Grigore Constantinescu.

21 Septembrie 2014 :

Duminică, 21 septembrie 2014, în pauza concertului desfășurat în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Orchestrelor Radio RadiRo, Editura Casa Radio lansează cele mai recente albume muzicale din colecția Radiolegende: IONEL PERLEA. Compozitor și dirijor și CONSTANTIN BOBESCU. Dirijor, violonist, compozitor.

28 Iunie 2014 - 29 Iunie 2014 :

Romanele grafice și audio ale Editurii Casa Radio, apărute în Colecția Radio-Prichindel, BD+CD, destinată celor mai tineri cititori și ascultători, vor fi prezente la cea de-a treia ediție a București ComicsFest, ce va avea loc sâmbătă, 28 iunie, și duminică, 29 iunie la Galeria Saint Ink din București.

25 Iunie 2014 :

O dublă lansare la Sala Radio: CD-ul ”Flautul de Aur” cu Ion Bogdan Ștefănescu și Horia Mihail, apărut la Editura Casa Radio, și volumul semnat de Ion Bogdan Ștefănescu ”Strigăt înăuntru”, apărut la Editura Tracus Arte.

19 Iunie 2014 :

Editura Casa Radio vă invită joi, 19 iunie, de la ora 19, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei nr. 45), la o audiție specială și o dezbatere prilejuite de cea mai recentă apariție a editurii, audiobook-ul Maria Banuș citește din Sub camuflaj. Însemnări 1943-1944, în Colecția „Lecturi pe întuneric”. Invitați sunt istoricul literar Geo Șerban, artistul Tudor Banuș – fiul Mariei Banuș – și criticul literar George Neagoe (recent laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor din România la secțiunea Cartea de debut, pe anul 2013). Moderator: Daria Ghiu (redactor Editura Casa Radio).

4 Iunie 2014 :

Miercuri, 4 iunie 2014, începând cu ora 19, publicul meloman va avea ocazia de a-i reîntâlni pe Gabriel și Simina Croitoru nu numai interpretând, ca soliști, Mozart pe scena Studioului „Mihail Jora“, ci și în calitate de invitați la evenimentul prilejuit de lansarea albumului W. A. MOZART, J. BRAHMS: SIMINA CROITORU; GABRIEL CROITORU, produs de Editura Casa Radio.
Lansarea va avea loc în pauză concertului, în foaierul central al Sălii Radio, fiind urmată de o sesiune de autografe, la finalul concertului.

28 Mai 2014 - 1 Iunie 2014 :

Editura Casa Radio își așteaptă cititorii și ascultătorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2014 cu cele mai noi apariții ale sale, în colecțiile deja cunoscute, care pun în valoare mari voci ale culturii române, aflate în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii. Vă invităm să fiți martorii unui spectacol grandios al vocilor care dau cortina la o parte în piese de teatru de referință, al glasurilor poeților care își recită propriile versuri și al tușelor fine ale artiștilor contemporani care transformă în roman grafic poveștile audio spuse generațiilor tinere.

Salonul Internațional de Carte Bookfest, aflat la a IX-a editie, va avea loc în perioada 28 mai-1 iunie 2014, în pavilioanele C1, C2, C4, C5 din Complexul Expozițional Romexpo, București.
Noi vă așteptăm în Pavilionul C2, standul B10!

15 Mai 2014 - 25 Mai 2014 :

Pentru al doilea an consecutiv, Editurii Casa Radio i-a fost decernat premiul la categoria „Cea mai bună carte netipărită: Audiobook”. Juriul format dintr-o echipă de 10 specialiști și prezidat de criticul și teoreticianul literar Mircea Martin a decis acordarea Trofeului „Bun de Tipar“ audiobook-ului Așteptând ceasul amintirilor de Dinu Pillat. Editura a fost nominalizată la aceeași secțiune și cu albumul Cartea cu Apolodor (în lectura Alexandrinei Halic) de Gellu Naum.

6 Mai 2014 - 14 Mai 2014 :

Pentru al treilea an consecutiv, Editura Casa Radio se află în finala Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”, eveniment dedicat excelenței editoriale și promovării celor mai importante proiecte anuale ale pieței de carte românești. Așteptând ceasul amintirilor de Dinu Pillat și Cartea cu Apolodor (în lectura Alexandrinei Halic) de Gellu Naum au fost nominalizate la categoria „Cea mai bună carte netipărită: Audiobook”, de către juriul Galei „Bun de Tipar”, prezidat anul acesta de criticul și teoreticanul literar Mircea Martin.

11 Aprilie 2014 - 12 Aprilie 2014 :

În apropierea Sfintelor Sărbători de Paști, Radio România și Editura Casa Radio vă invită la lansarea celui mai recent album realizat de Corul Academic Radio: Oremus. Trei secole de muzică sacră.

Vineri, 11 aprilie 2014, în Foaierul central al Sălii Radio, în pauza concertului de stagiune – Missa în si minor de J.S. Bach – Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio, va vorbi publicului despre realizarea acestui album.

7 Aprilie 2014 - 11 Aprilie 2014 :
La Radio România educația și formarea au întotdeauna un rol privilegiat atât în programe cât și în acțiunile desfășurate, de aceea Centrul Cultural Media Radio România devine, în perioada 7-11 aprilie, o altfel de școală pentru elevii de toate vârstele.

28 Februarie 2014 :

Pianistul Horia Mihail (solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România) a susținut, alături de Orchestra Națională Radio, zeci de concerte rămase în memoria melomanilor, care au acum posibilitatea de a asculta câteva dintre cele mai reușite înregistrări ale solistului, acompaniat de apreciata orchestră, pe o producție discografică: Horia Mihail – Orchestra Națională Radio. Beethoven, Rahmaninov, Lutoslawski.

Lansarea albumului va avea loc la Sala Radio, vineri, 28 februarie 2014, în pauza concertului de stagiune, invitați fiind pianistul Horia Mihail și dirijorul Tiberiu Soare.

24 Februarie 2014 :

Pe 24 februarie 2014, de la ora 19, la Café Cărturești Verona, Radio România și Editura Casa Radio vă propun o celebrare a Mariei Tănase, prilejuită de lansarea albumului Maria Tănase. Cântece populare 1953-1961, ce conține 40 de interpretări istorice păstrate în Arhivele Radio România.

31 Ianuarie 2014 :

O apariție discografică-eveniment, primul CD cu doi mari interpreți – pe care îi leagă o îndelungată colaborare pe scenă, dar și o frumoasă prietenie – pianistul Valentin Gheorghiu și violonistul Gabriel Croitoru, va fi lansat vineri, 31 ianuarie 2014, la Sala Radio, în pauza concertului de stagiune.

9 Ianuarie 2014 - 15 Ianuarie 2014 :

Radio România Cultural și Editura Casa Radio sărbătoresc Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie, prin lansarea proiectului Mihai Eminescu la intersecția artelor. În perioada 9-15 ianuarie, în cadrul emisiunii „Dimineața crossover”, realizată de Maria Balabaș, între orele 9.05-10.00, vor avea loc întâlniri între celebre poeme eminesciene, în lectura marilor actori români, și personalități contemporane ale vieții culturale.
Poemele eminesciene au fost selectate de pe cele 4 CD-uri cu interpretări de patrimoniu din Arhivele Radio România, recent apărute la Editura Casa Radio. CD-box-ul Poesii de Mihail Eminescu, ediția princeps alcătuită de Titu Maiorescu în 1883, acum în format audio, vă invită la un recital de poezie de-a lungul vremurilor.