Cronici
 
MARIANA MARIN,
Scrisoare deschisă sau Nu mă mai așteptați la ore mici

 
Bookmark and Share
Cronică
Multimedia
 
Cristina Manole :

Mariana Marin, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Constatin Stan. Iată patru scriitori, dintre cei mai importanți, ai unei generații literare care a făcut să curgă multă cerneală. Generația `80, care a dat un suflu nou literaturii române oficiale și oficioase, generație care a primenit nu doar limbajul literar, dar și pulsul intern al unei literaturi. G`80 a generat și destule controverse literare, dar și dușmănii care azi sînt deja uitate. Atacurile imunde ale grupării celor de la Săptămîna și Luceafărul versus apărarea in corpore a generației de către cei de la România literară – la București, prin Nicolae Manolescu, Mircea Iorgulescu și Ovid S.Crohmălniceanu – și de către cei de la Europa Liberă – la Paris, prin Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, și la München, prin Gelu Ionescu. Toți cei amintiți îi apărau pe tinerii scriitori români care erau încă la primii pași. De la sublim la disperare, doar un pas. Poemele Marianei Marin și prozele celorlalți confrați spun multe. Dincolo de poezie, dincoace de viața de zi cu zi. Erau uneori dispute la baionetă, în mod cert. Fum. G`80 încă nu și-a spus ultimul cuvînt, chiar dacă au venit nouăzeciștii și douămiiștii. Și atunci cînd nu au avut schimburi polemice, moartea a făcut multe nedreptăți. De aici, cumva, prin aceste destine postume ale unor autori și ale unor cărți care, venind acum spre noi, reînvie, chiar și fulgurant, personalitatea unor figuri importante ale literaturii ultimelor decenii din secolul trecut. 

Ladies first, cum ar veni, voi îndrăzni cîteva vorbe, plecînd de la recentul CD-Carte, numit Scrisoare deschisă sau Nu mă mai așteptați la ore mici (Editura Casa Radio, 2014, Poeme rostite la Radio, între 1991-2002, Cuvînt înainte: O poetă extraordinară de Nicolae Manolescu, ilustrații, un splendid acompaniament grafic la poeme de Tudor Jebeleanu și o postfață colectivă, Cinci texte, fiecare dintre ele, o caldă evocare-apreciere-emoționant admirativă, fraternă, ca o îmbrățișare fără cuvinte, texte semnate de: Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru și Ion Bogdan Lefter). Și cu asta cred că am spus totul despre poemele citite sau transmise direct de vocea Marianei Marin de pe teribilele înregistrări de la Editura Casa Radio. „Autoarea volumului Un război de o sută de ani, cu care a debutat în 1981, putea fi, cu mai multă șansă, o mare poetă. Mariana Marin rămîne oricum o figură extraordinară a unei generații de care o desparte aproape totul“, își începe Nicolae Manolescu elogiul-evocare dedicat poetei. Prezentare care se regăsește și în recentul o Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc (Editura Paralela 45, 2014). Pun sub semnul nedumeririi acel putea fi o mare poetă (eu cred că Mariana Marin, pe care nu am cunoscut- o personal, dar căreia i-am citit cu multă participare minunatele poeme, a fost și rămîne o mare poetă! La urma urmelor, din ce punct începe măreția, de la cîte fire de nisip începe o grămadă? – se întrebau grecii în Antichitate – și un cuvînt care, iar, mă persecută, un oricum (adică ce? Cum oricum) aruncat dezinvolt și vag concluziv-dubitativ. Să trecem însă peste aceste observații și să ne bucurăm, alături de congenerii ei poeți – fiecare text, repet, este impresionant, se pare că la bune sentimente postmortem stăm bine, nu neapărat doar în cazul de față, ci în general –, care deplîng dispariția, la doar 47 de ani, a poetei.A unei mari poete. Poeziile Marianei Marin, citite sau ascultate, o minune. Fără poate, fără oricum. Restul e proză. 

2014-12-05 (Observator Cultural, nr. 751)