Cronici
 
DINU PILLAT. Așteptând ceasul amintirilor
 
Bookmark and Share
Cronică
Multimedia
 
Marius Chivu : ● Dinu Pillat, Așteptînd ceasul amintirilor, Editura Casa Radio, 2013.

Între 2010 și 2013, Editura Humanitas a publicat, într-o serie de autor, toată opera lui Dinu Pillat, inclusiv romanul inedit Așteptînd ceasul de apoi, carte prezentată și analizată de Gabriel Liiceanu, în toată istoria ei nefericită: „Confiscat de Securitate în 1959 și devenit corp delict în procesul lotului Noica, romanul Așteptînd ceasul de apoi părea definitiv pierdut. După o jumătate de secol, în 2010, dactilograma a fost descoperită în Fondul Bibliotecii CNSAS din sediul Arhivelor de la Popești-Leordeni. «Speram să se schimbe regimul și să-l pot publica», ar fi spus Dinu Pillat despre roman la interogatoriul din 24 februarie 1960. «M-am inspirat din psihoza mistică a mișcării legionare, nu l-am scris cu intenție subversivă.» Mai mult, cititorii vor vedea că, prin atitudinea critică a autorului față de această mișcare, cartea pentru care a fost învinuit este dovada însăși a nevinovăției sale.“

Acest CD – Așteptînd ceasul amintirilor, care conține singurele șapte înregistrări cu vocea scriitorului, realizate la Radio în perioada 1967-1970 (Dinu Pillat avea să moară cinci ani mai tîrziu) – vine astfel să întregească opera reeditată pe hîrtie. Cele șapte eseuri rostite la Radio sînt însă foarte inspirat montate într-un documentar realizat de Anca Mateescu, care se completează cu alte șase mărturii despre scriitor, semnate de Theodor Enescu, Virgil Ierunca, Cornelia Pillat, Remus Niculescu, Sandu Lăzărescu și Alexandru Paleologu, toate aceste voci contribuind la conturarea unui interesant audio-portret al acestui fin intelectual. Descrie Anca Mateescu în booklet-ul CD-ului circumstanțele colaborării lui Dinu Pillat cu Radioul: „După ispășirea anilor de detenție politică, Dinu Pillat nu va mai scrie niciodată literatură... Arestîndu-i romanul și pedepsindu-l exemplar pentru această carte, autoritățile comuniste au blocat definitiv orice dorință a lui Dinu Pillat de a mai scrie ficțiune. Colaborarea lui Dinu Pillat cu Radio-ul a fost posibilă doar în perioada de relativă destindere a anilor ’68-’70 și a fost una «dificilă». Scriitorul era fost deținut politic, iar închisoarea îi accentuase caracterul intransigent, Dinu Pillat nefiind dispus să facă nici un fel de concesii ideologice. Știu din poveștile redactorilor din anii ’60 care au colaborat cu el că, în momentul în care «viza politică» a început să-i cenzureze textele, colaborarea sa cu instituția noastră a încetat. În fonoteca Radio-ului s-au păstrat doar aceste cîteva înregistrări cu vocea lui.“

Prima dintre înregistrări, și cea mai personală, este un portret pe care Dinu Pillat i-l face lui G. Călinescu, căruia i-a fost asistent la Catedra de istorie a literaturii române și sub îndrumarea căruia și-a susținut doctoratul în 1947. Îndepărtat de la facultate în urma unei prime serii de epurări politice, Dinu Pillat va fi readus de G. Călinescu în cadrul academic, în toamna lui 1956, pe un post de cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor, al cărui director devenise între timp. Arestarea de peste numai trei ani și condamnarea în urma așa-numitului proces al intelectualilor Noica – Pillat îi vor întrerupe din nou traseul academic. Nu mai insist și pe alte detalii biografice sau legate de celebrul proces, căci se regăsesc în detaliu în înregistrările mărturiilor despre scriitor. Voiam însă să subliniez relația profesională apropiată pe care tînărul Dinu Pillat a avut-o cu G. Călinescu, profesorul căruia îi dedică un foarte frumos, deopotrivă amuzant, emoționant și cald portret în prima înregistrare a acestui CD. Aflăm detalii simpatice din „cadrul domestic“ al marelui critic, cum ar fi, de pildă, că: obișnuia să-și privească „mica curte-grădină cu binoclul întors, de pe pragul casei, pentru a avea perspectiva unei prelungiri a planurilor peste limita redusă a realității“, dar și să urmărească amuzat mersul broaștei țestoase pe dalele din curte; deținea în casă tablouri de Andreescu, Luchian, Pallady sau Iser, covoare cumpărate cu ajutorul lui K.H. Zambaccian și figurine aduse din China; picta în timpul liber icoane pe sticlă cu vopseluri pe care criticul și le pregătea singur în propriile combinații; avea un cățel din rasa Zeiden-Pinch, pe nume Fofează, la moartea căruia a fost foarte afectat, iar ultimele sale vorbe pe patul de moarte au fost acestea: „Nu mai e nimic de făcut.“ O evocare identică în ton o dedică tatălui său, Ion Pillat (care deținea în casă tablouri semnate de aceiași pictori care se găseau și în casa lui G. Călinescu), despre care aflăm, printre altele, că scria în pijamale, în pat.

Celelalte texte rostite la Radio sînt eseuri dedicate lui Ionel Teodoreanu și lui Mihail Sebastian, în dubla lor calitate de romancieri și teoreticieni, dar și poeților Charles Baudelaire, Ion Vinea și Emil Botta. Ideile de aici, de altfel, pot fi regăsite în forme mult dezvoltate în eseurile grupate în volumul Mozaic istorico-literar. Secolul XX, a cărui nouă ediție, revăzută și adăugită (publicată anul trecut la Humanitas, cu o prefață foarte bună, semnată de George Ardeleanu), recuperează pasajele cenzurate, oferă un portret inedit al poetului Vasile Voiculescu (cel mai bun prieten al tatălui său) și mai cuprinde pagini inedite dintr-un jurnal de lectură, cîteva idei de miniantologii lirice românești, reeditarea plachetei Exerciții de supraviețuire (1993) cu poeme din opera lui R.M. Rilke traduse de Dinu Pillat în anii ’50, precum și facsimile și fotografii din arhiva familiei. Cîteva astfel de imagini conține și booklet-ul acestui CD, apărut într-o colecție – „Vocile memoriei“ – care merită toată atenția.

2014-06-19 (Dilema veche, nr. 540, 19-25 iunie 2014)