Cronici
 
ARTA MARIEI FOTINO
 
Bookmark and Share
Cronică
Multimedia
 
Dumitru Avakian : În bună parte, viața noastră muzicală a sărbătorit cu entuziasm relativ convențional împlinirea a o sută de ani petrecuți de la nașterea unora dintre marii maeștri ai perioadei post-enesciene, pianista Maria Fotino, dirijorul și compozitorul Constantin Silvestri.

Observați din perspectiva relativ îndepărtată a zilelor noastre par a fi umbre ale trecutului, așezate în panoplia comod păstrată a valorilor, cele de care ne amintim cu osebire în momentele aniversare. In ce măsură, oare, aceste aspecte au condiționat elaborarea recentului serial discografic editat de CasaRadio?

Serialul discografic al maeștrilor trecutului vieții noastre muzicale

Imprimările fac parte din seria celor șase C.D.-uri editate sub inspiratul lebel RadioLegende, prețioase „Înregistrări istorice din arhivele Radio România”, așa cum menționează fiecare copertă a albumului. Marea majoritate au fost elaborate în baza criteriilor selecției de lucrări, a structurării materialului, a comentariilor datorate acestui minunat muzician comentator care este muzicologul Olga Grigorescu, redactor de peste patru decenii al emisiunilor muzicale ale Societății Române de Radiodifuziune, un muzician pe cât de inspirat, de informat, pe atât de aplicat în elaborarea concluziilor materialului ce prefațează albumele colecției.

In mod firesc, seria Legende... reține numele personalităților care au realizat imprimări în studiourile Radiodifuziunii bucureștene, în deceniile ce au urmat anilor razboiului, în anii ’50, ’60 și chiar ’70. Este generația post-enesciană. Au colaborat cu Enescu însuși sau au fost îndrumați de maestrul nepereche al muzicii noastre. Au plecat în etenitate lăsând în urma lor un parcurs al unor exemplarități memorabile atât în calitate de muzicieni performeri cât și de creatori, de autentici formatori ai climatului de natură europeană a vieții noastre muzicale.

Maria Fotino, o stilistă a repertoriului pianistic mozartian

„Acuratețea stilistică fără cusur, finețea și claritatea frazărilor, nervul și, în același timp, lucrătura de filigran a sonorităților, structura mare impecabilă a fiecărei sonate redate de Maria Fotino, pot sta alături (…) de versiuni interpretative celebre…” notează Olga Grigorescu în prefața albubumului ce contine pe de-o parte două concerte mozartiene și, pe de alta, patru sonate de Joseph Haydn.

Este știut, Maria Forino a fost una dintr primele pianiste care, spre sfârșitul anilor ’50, la Sala Dalles, după plecarea dintre noi a maestrului, a cantat marele opus enescian care este Sonata în fa diez minor!

Alături de Dinu Lipatti s-a format la clasa celui mai important pedagog al artei pianistice de la noi, din secolul trecut, cea care a fost Florica Musicescu.

[...]

Serialul RadioLegende – un pios omagiu

Nu se poate trece cu vederea, serialul RadioLegende editat de Casa Radio conține de asemenea albume închinate și altor mari personalități ale trecutului vieții noastre muzicale, violoncelistului Radu Aldulescu, dirijorilor-compozitori Theodor Rogalski și Alfred Alessandrescu, marii personalități a vieții noastre muzicale, compozitorului, pedagogului, dirijorului, criticului muzical Mihail Jora, director muzical – în epocă - al Radiodifuziunii bucureștene.

Este dificil de menționat lista completă a muzicienilor care apar în acest impresionant serial discografic, cele șase albune dedicate marilor personalități ale trecutului relativ apropiat al muzicii românești. Totuși nu pot fi eludate personalități precum cântăreții Valentin Teodorian, Georgeta Stoleriu, Teodora Lucaciu, Cornelia Gavrilescu, George Niculescu-Basu, clarinetistul Aurelian Octav Popa, violoncelistul Cătălin Ilea, dirijorii Emanuel Elenescu și Constantin Bobescu, violonistul Stefan Ruha, pianiștii Gheorghe Halmos, Albert Guttman și Dagobert Bucholz…

Nu poți să nu observi, nu poți să nu menționezi, în epocă, – chiar și în cazul imprimărilor speciale – tehnica de înregistrare dispunea de performațe dificil de comparat cu cele existente în zilele noastre. Cu rare excepții, post-procesarea actuală efectuată în studiourile S.R.R. nu pune suficient în valoare datele esențiale ale perfornaței. Imprimările mai vechi nu dispun de relief, de claritatea, de strălucirea sonoră pe care aparatura zilelor noastre o poate readuce. Se pare că priceperea generației actuale a inginerilor de sunet nu a fost susținută de o aparatură performantă privind valorificarea acestui imens tezaur al valorilor naționale. Poate, în viitor, dispunând de o aparatură mai performantă, vom avea mai mult noroc.

2014-03-11 (Adevărul)