9 piese găsite în arhive, păstrate de Enescu, dar niciodată incluse în lista oficială a creaţiilor sale, exerciţii de scriitură componistică sau dorinţa de a memora o prea trecătoare emoţie. Pe parcursul a cîtorva zeci de ani, violonistul Şerban Lupu a căutat să descifreze personalitatea lui George Enescu din gesturi pe care doar cele mai uitate manuscrise le păstrează. Piesele cuprinse pe dublul album Unknown Enescu Necunoscut acoperă aproape 60 de ani, întreaga perioadă creatoare a muzicianului. De la „Legenda pentru vioară şi pian“, compusă la 10 ani, la „Aubade“ în care e inserat Imnul regal al României, la piese ca „Airs dans le genre Roumain“ care pregătesc lucrări mature precum „Sonata a III-a în caracter popular românesc“. „Adeseori a trebuit să citesc cu lupa, deoarece, trebuie să recunosc, scriitura lui Enescu se dovedeşte dificilă, contorsionată chiar, pentru a nu spune plină de mîzgăleli...“ spune Şerban Lupu; tot el vorbeşte despre acel Enescu pe care l-ar vrea „accesibil şi drag tinerilor violonişti, care vor descoperi cu încîntare aceste piese de mare melodicitate, amuzante sau de sorginte folclorică.“

Ascult, la rîndu-mi, aceste două CD-uri. Cum în societatea contemporană a fost anihilat criteriul „cel mai potrivit timp“ pentru a asculta o anume muzică, iau albumele cu mine în maşină, le convertesc în formate digitale şi le ascult la căşti mergînd cu bicicleta, le aduc în casă şi le ascult dimineaţa şi seara (uneori renunţ datorită unei foarte tîrzii şi zgomotoase lucrări publice), oricînd. Observ că-mi este greu să mă concentrez la sonoritatea viorii, surprind greu nuanţele de interpretare şi, mai mult, trebuie să caut îndelung starea sufletească care să se împace firesc cu această muzică. Nu sînt nici cel dintîi ascultător de muzică, dar nici cel din urmă, m-am obişnuit pe parcursul timpului să particularizez fiecare experienţă muzicală şi deseori mă-ntreb care este, în cele din urmă, felul cel mai natural de a trăi acest act artistic. Şi-atunci, pentru ce fel de societate este făcut acest album? Unul dintre răspunsuri vine de la compozitorul Theodor Grigoriu, citat de Şerban Lupu, care spune că: „Enescu a scris pentru o lume care poate nu o să existe niciodată, o lume mai bună, imaginară.“

Îmi plac mult momentele de violonistică solo, acele abia îngînate gesturi ale arcuşului pe coarde, accentuările camerale de influenţă franceză sau germană care-l descoperă pe Enescu în diferite etape ale devenirii sale stilistice, suflul artistic care înconjoară fiecare lucrare. Noi avem la îndemînă, datorită acestor două CD-uri editate de Casa Radio, aproape 100 de minute de muzică, dar ele rezumă cercetarea, căutarea personală, o determinare artistică dincolo de orice încurajare sau aparentă deziluzie, a unui artist care, astfel, şi-a definit propriul limbaj muzical violonistic şi menirea socială.

Muzica va fi mereu expresia adîncă şi onestă a mişcărilor lăuntrice. Unknown Enescu Necunoscut este una dintre acele prea puţine apariţii din viaţa culturală românească care invită la cunoaşterea personajului genial, George Enescu, dincolo de stereotipii şi gesturi festivizante. Şerban Lupu, împreună cu colegii săi muzicieni, scriu o istorie care a aşteptat mult să apară. Pe acest Enescu, al lui, al lor, îl regăsesc aproape de gîndurile mele, de ceea ce mi-aş dori să fie, în cele din urmă, amprenta timpului în care trăiesc.

2013-12-31 (Dilema Veche)