Cronici
 
Am ales Teatrul Radiofonic...
 
Bookmark and Share
Cronică
Multimedia
 
Iulia Popovici :

„[…] Trebuie să spun că pentru mine teatrul radiofonic, așa cum se făcea mai demult, înainte de anii ’90, a fost o descoperire destul de recentă. Am rămas fascinată, realmente, de felul în care teatrul radiofonic se făcea înaintea descoperirii bazei de sunete, înainte de artificializarea zgomotelor, de masterizarea vocilor ș.a.m.d. pentru că eu fiind cititoare ferventă a unor romane ca Mătușa Julia și condeierul, am rămas cu o fascinație pentru primele încercări de teatru radiofonic, un teatru, de fapt, de mase, pentru că teatrul radiofonic a marcat o revoluție. În momentul în care el a apărut – epoca pe care o povestește Mihai Zirra în memoriile lui – foarte puțini oameni, de fapt, aveau acces la teatrul de scenă, mult mai puțini decât cei care aveau acces la unde radiofonice și uneori cele două grupuri nu se întâlneau. Teatrul pe unde ajungea în locuri unde teatrul pe scenă nu ajunsese niciodată, iar asta pentru vocile marilor actori și pentru ceea ce ei înseamnă astăzi contează enorm. […]
[Un regizor de teatru radiofonic – n.red.] trebuie să aibă o ureche extrem de fină, mai mult decât muzicală, e ca și cum ai învăța să decodezi lumea în care trăiești mergând pe stradă în miezul zilei cu ochii închiși. Pentru că să faci teatru pe scenă este dintr-un anumit punct de vedere mai ușor, ai obiectul, ai mișcarea, ai referentul vizual, ori să creezi toate aceste lucruri din sunete făcute improvizat în modalități care astăzi ne-ar umple de admirație era – și cred că este în continuare – un curaj nebun și necesită un talent pe care puțini oameni îl au. Adevărul este că trebuie să ai o oareșcare disponibilitate către teatrul radiofonic ca să înțelegi că este o artă la fel ca și teatrul pe scenă, necesită la fel de multe cunoștințe și la fel de mult talent, la fel de multă tenacitate și la fel de mult fler.
Mihai Zirra spune la un moment dat și are o imensă dreptate: nu toți marii actori sunt și buni actori de teatru radiofonic, trebuie să ai o anume voce, o voce pe care omul s-o poată identifica oricând, nu cu tine, ci cu un personaj de-a lungul unei piese montate la teatrul radiofonic. Pentru ca un om care este regizorul de teatru radiofonic să simtă astfel de lucruri și să aleagă vocea, echivalentul aspectului fizic, potrivirii fizice a actorului cu personajul, dar în registru sonor, este o artă pe care cred că din ce în ce mai puțini oameni o posedă.” (Radio România Cultural, emisiunea "Espresso")

2009-06-17 (Radio România Cultural)