Cronici
 
Istoria trece, cuvântul rămâne...
Mărturiile ultimului director al Societății Române de Radiodifuziune din perioada precomunistă

 
Bookmark and Share
Cronică
Multimedia
 
Bedros Horasangian :

Cum, necum, au trecut și sărbătorile pascale. Catolice sau ortodoxe. Românii au răsuflat ușurați și că Gigi Becali a fost eliberat și pus sub sechestru judiciar - iată că am mai învățat ceva... – am aflat ca ne paște și un nou brand de țară (Să ne trăiască, dar știm bine că „Fabulospirit”-ul, o aiureală cu pseudostaif, ne-a costat 100.000 de euro...) așa că ne putem întoarce liniștiți si la niște cărți a căror apariție ar putea să treacă neobservată. Și ar fi păcat. Realmente.

Dar cui îi mai pasă că scapă din vedere o carte bună când sunt atâtea alte tentanții, culinare și turistice, politice sau sportive? Bătaia celor 30 de haidamaci rugbisti de mai săptămânile trecute, lăsată cu fracturi de mandibulă și gioale rupte ar putea fi cu greu uitata. Și ar mai fi destule subiecte și teme grase de pritocit, daca le-am tot ocoli și pe cele grave.

O astfel de apariție editorială, sub semnul dramaticului, se dovedește a fi și volumul Istoria trece, cuvântul rămâne... , Editura Casa Radio, 2008. Apărut sub auspiciile unor distinși istorici precum Adrian Cioroianu si Liliana Mușețeanu, care îngrijesc ediția. Un volum subintitulat, pe bună dreptate, Mărturiile ultimului director al Societății Române de Radiodifuziune din perioada precomunistă, testimoniu de mare valoare istorică, documentară, dar și umană a celui care a fost Vasile Ionescu. Pagini de vibrantă istorie – dacă nu cumva cuvintele sunt deja tocite când intrăm în contact cu atâtea suciri și răsuciri care au fost nu doar ale istoriei, dar si ale oamenilor... - secvențe dintr-o Românie care a fost cândva și nu mai este. Trecutul transformat în mărturie trăită, fapte, oameni și întâmplări, multe dramatice, altele de-a dreptul ticăloase redevin actualitate prin acest document, de ce nu, și literar. Cui nu-i place, sa citească elucubrațiile atâtor juni imberbi, care-și închipuie că ecologia si sexologia, trăncăneala hoață și virtuozitățile retorice pot împinge universul înainte.

O lansare de carte la Centrul de Presa al SRR, cu ștaif și prezență regală – la prezentările dichisite ale unor nume precum acad. Dan Berindei, Valeriu Râpeanu, Liliana Mușețeanu sau PDG al SRR Maria Țoghină – și în interesul unui neașteptat de numeros public, mai mult sau mai puțin regalist sau radiofonist, a readus în actualitatea mistificata de azi, strâmbătățile istoriei de mai ieri. Vasile Ionescu conduce o instituție importantă a statului roman – Radioul era altceva într-o lume fără televiziune – ca apoi să fie luat în tărbacă de comuniști. 13 ani de pușcărie grea, ca apoi recursul la memorie să nască aceste memorii de o certă valoare. Dispusa pe trei mari secțiuni, ce acoperă decenii de istorie colectiva româneasca, dar dau măsura și unui tragic destin individual, memoriile lui Vasile Ionescu sunt încă o mărturie zguduitoare despre propriul nostru trecut. Mai avem nevoie de el, ne mai folosește la ceva daca nu reușim să ne rupem de acest contingent fugos care ne risipește în nimicuri efemere? Fiecare răspunde pe cont propriu. Vasile Ionescu si-a făcut datoria. A scris despre viata lui, a Radioului pe care l-a servit exemplar, dar si a unei Romanii care, iată, se zbenguie astăzi între NATO, UE și capriciile fiecăruia dintre noi.
Hristos a înviat!

2009-04-23 (Ziua)