Cronici
 
Cronică
Multimedia
 
Mircea Coloșenco :

[...]În anul 1954, profesioniști ai Radiodifuziunii Române i-au făcut o vizită lui George Bacovia acasă, în str. Frăsinetului nr.63 (astăzi, George Bacovia) din București, înregistrând, pe bandă magnetică, în rostire proprie, 28 de poezii alese de poet: 14 din vol. Plumb (1916), 4 din volumul Scântei galbene(1926), 9 din volumul Cu voi...(1930), una din vol. Comedii în fond (1836). A fost eludat ultimul său volum de versuri Stanțe burgheze(1946), precum și volumul de poeme în proză Bucăți în noapte(1926). Poetul era în convalescență, fiind după o perioadă de tratament ambulatoriu a unei leziuni pulmonare redeschise, neputând fi transportabil la studioul instituției. (Pe fundalul înregistrării poeziei Plumb de toamnă, se percepe lătratul cățelului din curte!).

Nu putem preciza ziua și luna înregistrării păstrate în Fonotecă.

Glasul poetului este clar, cu inflexiuni tonice, când molcom, când alert, fără afectare, într-o sonoritate deplină a limbii literară (cu două excepții).
Avea 73 de ani.
Multe emisiuni radiofonice vor transmite în eter glasul poetului după această unică înregistrare care a făcut carieră.

În anul 1966, va fi folosită de Electrecord la realizarea unui disc E.P. de vinil, pe care vor fi gravate/imprimate doar 19 poezii din cele 28, în colecția "Antologie poetică", cu titlul: George Bacovia citește din versurile sale. După ani, în 1977, va fi scoasă ediția a doua, pe un disc L.P. de vinil, titrat Versuri de George Bacovia.

Prima redare integrală a înregistrării conservate în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune, din 1954, de 28 de poeme, după cum ne asigură Editura Casa Radio, este ediția titrată: "Biblioteca de poezie românească. Seria Colecționarul de voci. G. Bacovia. Rar. Poeme rostite la Radio. O înregistrare din 1954 prezentată de Bogdan Ghiu. București."

În viața de toate zilele, George Bacovia a trăit retras, fiind un introvertit/agorafob. Din când în când, mai publica o poezie-două, scotea la fel de rar câte un volum de poezii, toate fiind editate de prieteni sau de soție. Părea mai mult un sihastru covârșit de îndoieli și mistere, numai de el știute, dar plin de bonomie.

Rostirea propriilor versuri din memorie imprimă acestora o mai mare verosimilitate între imaginea scrisă (vizuală) și cea declamată (auditivă), iar implicațiile sunt reciproce. Scrisul (și nu scriitura) are caracter impersonal, în vreme ce declamația personalizează discursul (nu și cuvântul) în fața publicului, sporindu-i cantitatea de realitate. Când imaginea mentală a plăsmuirii poetice modelate în scris este dublată de rostirea/declamația autorului însuși, înălțarea pe culmile perfecțiunii sau, cu alte cuvinte, în aflarea tainelor spiritului, devine și mai evidentă. Calupul celor 28 de poezii constituie în sine un recital unic al unui Bacovia unic. Poetul nu era declamator de profesie și nici interpret cu repertoriul însușit anume pentru a se expune unui auditoriu. Nimic emfatic, recitativ. Dimpotrivă. Nu urmărește prin înregistrarea poemelor vreun efect teatral. El nu-și citește versurile și nici nu le recită. Le rostește din memorie cu naturalețe. Accentul cade egal, intonația vocii însoțește sensul frazării, precum într-o convorbire cu un partener cunoscut se stabilesc raporturi firești de comunicare indiferent de subiectul abordat. Acest firesc al scriiturii și rostirii îngemănate se constituie în aură magică, energie furnizoare de farmec interior nebănuit, care particularizează lira bacoviană mai straniu decât în lectura anodină a cititorului anonim.

Dacă la atare sincretism (scriitură+rostire) adăugăm selecția celor 28 de poeme reprezentative, ca pe un "desen" conturat în spațiu, întâia și singura alcătuire de ciclu/volum/antologie după criterii personale, o construcție de versuri in nuce, constatăm nucleul esențial/ roza vânturilor poeziei lui George Bacovia.

Cele trei entități (scriitură+rostire+"desen") formează în sine Frumusețea și Armonia poeziei lui G. Bacovia, componente ale vocației sale multiple ca poet (inspirat de geniu), muzician (interpret vioară) și artist plastic (pictor și grafician) bântuit de sinestezia culorilor. Numai așa se explică de ce poezia sa, mai mult decât a altor creatori, domină sufletul, iar încercările de a-i găsi similitudini în filosofie cad în desuetudine ori prolixitate. Nu însă în ceea ce privește exotericul/ezotericul, laturi încă neaprofundate de exegeții lui.

Când i-a ascultat rostirea poemelor, Cicerone Theodorescu a făcut câteva considerații definitorii: ..."lecturile poeziilor, ca poezia însăși, vor rămâne de o substanță totdeauna tulburătoare..."

Capitol de sine stătător al istoriei naționale, poezia bacoviană prezintă lumea cenușie/agresivă/neutră într-un fantastic pios ca scriitor cu imaginație fecundă și foarte puțin prolific, cu o viață și sfârșit mediocre, dar cu o operă de specială desăvârșire artistică.

2006-09-09 (Vitraliu, nr.5-6, an XV)