Cronici
 
Cronică
Multimedia
 
Dan C. Mihăilescu :

Editura Casa Radio a tipărit de curând ediția integrală a conferințelor radio susținute de N. Iorga între anii 1931-1940 (ediție de Sanda și Valeriu Râpeanu), cu 50 de texte în plus față de edițiile precedente. Bogată, instructivă, pilduitoare curiozitatea lui Iorga, nesațul său acaparent!

Starea muzeelor și arhivelor, învățământul de toate gradele, urbanism și morală, lupta cu iredentismul și revizionismul maghiar, evocări și aniversări, statul organic și renașterea spiritului latin în Italia mussoliniană, teatrele de vară, traducerile, figurile istoriei românilor și buna propagandă a țării peste hotare, dar și rolul bibliotecilor publice, autohtonia versus alogenia, probleme de etnopsihologie, dar și chestiunea secuilor, legionarismul și "bolșevismul epileptic"..., zeci și zeci de subiecte, unul mai încărcat de actualitate ca altul. O lectură stimulativă, chit că reiterarea acelorași vicii naționale, a acelorași dileme insolubile și netrebnicii inexplicabile te umple de plumb și amărăciune.

De bună seamă că Bucureștii ocupă un loc aparte în perspectiva de istoric, moralist, politician și ferment cultural a lui Iorga, inclusiv în acest deceniu de conferințe radiofonice: "La frații din Apus. Creatori și creațiuni" (21 aprilie 1934), "Ce este o capitală" (20 aprilie 1935), "Bucureștii ca vieață culturală și intelectuală" (14 mai 1935), "Teatre de vară" (28 iulie 1935), "Distrugătorii civilizației" (20 martie 1938) sunt doar câteva dintre contextele în care acest fanatic al tradițiilor civilizației rurale, al ethosului țărănesc, al vechii boierimi conservatoare, al străvechimii cumințeniei etnocratice ș.a.m.d. se arată preocupat de soarta și firea unei urbanități, altminteri socotită ca alienantă în doctrina sămănătorismului, sursă de pervertiri, dezrădăcinare, copleșită de alogenia mercantilă etc. La 1934-1935, Iorga (între altele, sufletul Accademiei di Romania din Roma) este firește în admirația italienilor: "Apusenii de aceeași rasă cu noi se feresc să facă lucruri de amestec și de zăpăceală ca în București, unde fiecare clădește după cum îl taie capul". De unde bizara credință că în Capitală "s-ar găsi mai ușor de lucru"? se întreabă Iorga: "E o jale să vezi prin târgușoare casele părăsite, care pe încetul se dărâmă (...) pentru ca într-un fund bucureștean, cu o singură curte pentru mai multe gospodării, să descoperi, grămădit cu nevastă și copii, supus igrasiei din zidurile de mahala în pripă înjghebate, omul care odinioară era domn în cuprinsul larg al unor case albe, înflorite, în jurul cărora se ridicau pomii sădiți de mai multe generații". Valul bucureștenilor veniți peste noapte, în dauna rădăcinilor din provincie, "e o mare prostie și un mare păcat, de care necunoștința noastră de igienă, ignorarea lucrurilor din țări mai cuminți sau ajunse la o mai mare cumințenie, n-are habar. Când vor veni neapăratele păreri de rău, va fi prea târziu". În plus, "România e plină de oameni cari, de văitat, se tot vaietă, dar stau cu mâinile încrucișate și cu gândul la tot felul de lovituri, în loc să se puie pe muncă sănătoasă și răsplătitoare" (urmează comparația cu noul cult al muncii instaurat în Italia "domnului Mussolini, v.p.74).

Cu ocazia Lunii Bucureștilor din primăvara lui 1935, ironizându-i pe vechii samsari și adversari ai Vechiului Regat, care propuneau capitala țării la Făgăraș (alții o vedeau la Brașov sau la Târgoviște), Iorga laudă energia și fermitatea în decizii a primarilor Pache Protopopescu și Nicolae Filipescu ("ne-au dăruit, spărgând întregi cartiere de netrebnice maghernițe, cele două bulevarde) și ajunge la aluviunile etno-economice care au surprins, invadat și pervertit țesutul social bucureștean: "Erau două feluri de lume, deopotrivă de fixate, definite și vrednice de simpatie. De o parte boierii, pe de altă parte mahalagii, aproape săteni, din casele cu cerdace și streșini. Dar de vreo douăzeci de ani, cine n-a venit aici! Valul curge necontenit și tulbure. El târăște cu dânsul mulțime de străini, cari n-au pentru capitala României iubire și respect. E o lume înteragă de crescut. Trebuie un învățământ al oamenilor maturi, și nu de știință, ci de bune purtări...".

E posibil ca pledoariile lui Iorga pentru conservarea farmecului mahalalei bucureștene, a vechilor bisericuțe, a calmului patriarhal din grădinile boierești etc., paralel cu modernizarea bine chibzuită a infrastructurii urbane, să pară, astăzi, în ochii multora o utopie înduioșătoare. Pentru mulți, paseismul tulburător al unor fraze precum: "Lipsesc nu numai grădinile de flori, dar și copacii cei bătrâni, care erau mândria Bucureștilor de odinioară" ("odată cu vechea casă gospodărească, zâmbind pe după stâlpi cu florile de la ferești, se duce și un element de voioșie tradițională: grădina") e una cu stupiditatea. Și totuși, verbul lui Iorga e de o acută actualitate. Voi reveni în foiletoanele următoare.

2001-09-09 (Ziarul de duminică)