Cronici
 
Alexandru Philippide
Căutătorul
Poeme rostite la Radio (1966-1978)

 
Bookmark and Share
Cronică
Multimedia
 
Marius Chivu :

Alexandru Philippide, Căutătorul, 42 de poeme alese și rostite la Radio între 1966-1978, dublu CD-carte, cuvînt înainte de Mircea Cărtărescu, ilustrații de Tudor Jebeleanu, Editura Casa Radio, 2015.

„Biblioteca de poezie românească“ inițiată acum cîțiva ani buni de Editura Casa Radio este, vorba clișeului, o comoară. Dacă e să ne referim fie și numai la clasicii interbelicului, în seria „Colecționarul de voci“ au apărut CD-cărți (textele citite sînt reproduse și sub formă de carte cu note bio-bibliografice și ilustrații), unele ajunse chiar și la a treia ediție, cu Ion Barbu, G. Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Minulescu și Emil Botta citindu-și propriile poeme.

Cele două CD-uri cu Alexandru Philippide se adaugă astfel unei serii deja uluitoare, chiar dacă, așa cum scrie Mircea Cărtărescu în „Cuvîntul înainte“, vorbim de un poet uitat astăzi: „Cronologic, Philippide e un poet interbelic. Debutul său s-a produs în anii ’20, cam între debutul lui Blaga și cel al lui Arghezi. Asemeni lui Bacovia, a publicat extrem de rar și de puțin, cam cîte un volum de versuri pe deceniu… O antologie nici măcar severă ar putea păstra din cele patru volume de versuri ale sale (Aur sterp, 1922; Stînci fulgerate, 1930; Visuri în vuietul vremii, 1939 și Monolog în Babilon, 1967) douăzeci pînă la treizeci de poezii reprezentative.“ Probabil toate aceste poezii reprezentative se află pe aceste două CD-uri, însumînd aproape o oră și jumătate de lectură la microfon, unde Alexandru Philippide (1900-1979) citește versuri din toate cele patru volume ale sale, plus cîteva traduceri din Baude­laire și Rilke. Ca și în cazul celorlalte CD-uri ale seriei, vocea ușor cîntată a lui Alexandru Philippide e în acord cu versurile sale nostalgice, clasicizante, culte. Spune foarte bine Mircea Cărtărescu că pe urmele paseistului Philippide au mers ulterior poeții Cercului literar de la Sibiu și, mai ales, Șt. Aug. Doinaș (prezent și acesta pe o CD-carte: Trandafirul negru, 2012).

„În tot ce-a scris mai bun, Philippide are melancolia anticariatelor, a bric-à-brac-urilor magazinelor de antichități, paradoxala modernitate a paseistului Giorgio de Chirico. E o lume care, în virtutea faptului că-i dispărută, că e construită din clișee clasice și romantice, că e în întregime livrescă, are ceva spectral și cîteodată sfîșietor… Poet mare? Fără‑ndoială că nu. Poet adevărat? Da, în cîteva poeme de o ciudată atemporalitate. Dar nenumărați poeți adevărați au căzut pradă uitării. Acum treizeci de ani, Emil Botta era văzut ca un mare poet. Azi e la fel de obscur ca și Philippide“, mai scrie Mircea Cărtărescu. Despre Emil Botta, a cărui voce apare pe CD-cartea Noapte din Andersen (2011), Bogdan-Alexandru Stănescu spunea: „Foarte puțini știu că numele lui Emil Botta poate figura fără nici o rușine sau compromis din partea clasificatorului printre, așa cum s-a mai spus, cei trei mari B ai poeziei române (adică alături de Blaga, Barbu și Bacovia), că proza sa inclasificabilă nu este deloc inferioară atît de mult lăudatului și relativ recent redescoperitului Blecher sau că articolele sale de critică cinematografică reprezintă operă de pionierat în domeniu.“ Un lucru e însă cert: oricît de puțin din opera acestor poeți și-ar mai păstra azi relevanța culturală, vocile lor, adevăratele lor voci, vor rămîne imprimate pentru totdeauna, iar mie asta mi se pare un fel de miracol.

2016-01-07 (Dilema veche, nr. 620, 7-13 ianuarie 2016)